Poemul săptămânii:

Terapia muncii, de Ioan Flora

Muncești și simți că te înviorezi, nu duci lipsă
de conștiință,
munca e gimnastică și înviorare,
enunți și demonstrezi 19 teoreme de la Euclid încoace.
Bate vânt dinspre Dunăre, înnoptezi, faci contabilitate
cosmică și socială,
Europa agonizează, i se-mpute peștele la nas.

Un’ – doi, un’ – doi, repetă, pentru sine, repetați,
pentru sinele, pentru înșivă,
un’ – doi, un’ – doi,
terapia muncii, sarmale și cuiburi de vrabie și langue
de chat,
terapia spirituală și fizică,
cum te-ai da cu șampon pe creier.

Iarăși vânt dinspre Dunăre, regulamente, precepte morale,
iluminări, chiolhane, clasicii…
O faci pe mecanicul, pe gestionarul, pe căpitanul,
pe licențiatul,
dai dovadă de patriotism și abnegație,
recuperezi tinerețea pierdută-n prostii.
Trecu vara și nu ridicarăm casa, spui.

(poem din volumul Ordinea în care continuu să exist, de Ioan Flora, Editura Tracus Arte, 2017)