Copilul cu piele de iarnă este figura centrală a cărții. El este predestinat anumitor case, anumitor familii și tipuri de societăți. El nu știe cine este și de ce are parte de ființă. El se iscă din turbulențe și anomalii sociale. Intermediar al facerii și al desfacerii, el deschide și închide cicluri de viață. Aproape fără vârstă și fără nume, copilul de iarnă este un fel de copil necopil, de copil al tuturor dar al nimănui. Orfan, bolnav, proscris, exclus, exilat, el rătăcește în iarna apăsătoare și piere din lipsă de căldură sufletească. De la o vârstă istorică la alta, de la un ansamblu de norme sociale la altul, prezența lui este acceptată și folosită ca un eșec personal. Prizonier într-un nod microsociologic, copilul iernii reprezintă suferința fizică și morală, depresiunea, conjuctura încâlcită, nodul gordian. 

Există în viețile minților noastre copii nenăscuți, feți de negăsit, urme albe. Imaginea lor polară poate fi asemuită cu o Connubia Calligaris, oglindă evantai în care societatea nu mai are familii, doar indivizi care întrețin lumea prin propria și singura lor existență. Familia copiilor cu piele de iarnă este un set de indivizi Matrioska. Esențial pentru diferitele generații din casă, copiii problemă reclamă atenție și introspecție (prin ei se poate pleca și reveni de la mental la emoțional).

(Rodica Draghincescu, interviu pe Crevice.ro)