A XXII-a ediție a Galelor Premiilor APLER
| noiembrie 9, 2020Vineri, 13 noiembrie 2020, într-un format on-line, va avea loc cea de-a XXII-a ediție a Galelor Premiilor APLER (Asociația Publicațiilor Literare și Editurilor din România), cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii. Juriul format din prof.univ.dr. Silviu Angelescu (președinte), scriitorul Ioan Groșan și scriitorul Dan Mircea Cipariu va acorda 9 premii pentru anul editorial 2019. Laureații acestei ediții sunt: Radu Vancu – Premiul Cartea anului 2019 pentru volumul Psalmi, apărut la Casa de editură Max Blecher; Editura Tracus Arte din București – Premiul Editura anului 2019; Mircia Dumitrescu – Premiul Graficianul de carte al anului 2019; Contemporanul. Ideea europeană – Premiul revista anului 2019; Răzvan Ioan Dincă – Premiul special pentru poezie pentru volumul Zăpezi bipolare, apărut la Editura Tracus Arte; Petrișor Militaru & Cătălin Davidescu – Premiul special pentru critică și istorie literară pentru volumul Sașa Pană și revista avangardistă „unu”, apărut la Editura Aius, Craiova; Alexandru Calmâcu -Premiul special pentru proză pentru volumul Însemnări dinspre somn, Editura Tracus Arte; Monica Stoica – Premiul special pentru debut pentru volumul fetele visează electric, Editura Charmides, Bistrița; Petre Rău, Editura InfoRapArt, Galați – Premiul Redactorul anului 2019. Președintele APLER, dl. Ioan Cristescu, va acorda două premii: Premiul pentru poezie și actorie ”George Ciprian” poetei și actriței Ioana Crăciunescu care sărbătorește chiar vineri, 13 noiembrie 2020, 70 de ani; Premiul pentru Jurnalism Cultural poetului și jurnalistului Dumitru Păcuraru pentru editorialele și paginile culturale din cotidianul Informația Zilei de la Satu Mare și pentru susținerea revistei Poesis de la Satu Mare. Cele 11 diplome APLER sunt concepute de artistul vizual Mihai Zgondoiu. Partenerii media ai Premiilor APLER sunt Radio România Cultural și AgențiadeCarte.ro.
Sursa: http://www.agentiadecarte.ro/2020/11/a-xxii-a-editie-a-galelor-premiilor-apler/