Poemul săptămânii: din volumul „Liniștea de suprafață”, de Ovidiu Baron
| ianuarie 15, 2021
întoarcerea la vatră
în bucătăria de lemn mirosea a lemn
lemnul era vechi şi împrumutase mirosuri
de la ciorbele de pui, de porc sau de legume
de la cârnaţii afumaţi, de la ouăle prăjite
de la turta imensă coaptă în vatră
de la mii de mămăligi nepripite
în care se topiseră brânzeturi de casă
şi se turnase lapte covăsit
bucătăria de lemn avea o singură fereastră, tot din lemn
când o deschideai, vedeai o lume fărâmiţată
atât de mărunt
încât o ciuguleau găinile din bătătură
fereastra aceea nici nu avea geam
în bucătăria mică era tot timpul vară
uşa nu se încuia, iar scândurile îşi proiectau reciproc
dungi firave de lumină
era acolo un dulap cu străchini de la Horezu
cu câteva ceaune şi cu linguri de lemn
soba avea o vatră imensă, pentru turtele de mălai
iar taburetele de lemn improvizau o firavă odihnă
pe podeaua din pământ bătut
era mai mult în semi-întuneric
dar auzeai, vedeai şi înţelegeai tot
ce se întâmpla pe drum
pentru că drumul trecea aproape
de bucătăria de lemn
şi ducea oriunde în lumea largă
dinăuntru, bunica a auzit drugul metalic al porţii
şi pe bunicul Ion, plecat de ani buni la război, zicând:
Mărie, Mărie, m-am întors acasă
mai mirosea acolo a fum şi a poame uscate
iar paşii nu se puteau nicicum auzi
deveneai cumva imponderabil imediat ce intrai
niciun orologiu nu ticăia în apropiere
şi te puteai vedea, fără oglinzi, aşa cum erai
Ion s-a aşezat lângă Măria
şi au mâncat împreună din nou
i-a povestit câte ceva despre toate oraşele şi satele
prin care a trecut
despre morţi, despre sânge, despre frică
despre imensa singurătate
se uitau cum evada aburul mămăligii pe ferestruica
fără geam
şi mestecau lent, savurând fiecare clipă
nu ştia nimeni că sunt acolo
în bucătăria de lemn
Ion a zis că în ziua aceea a mâncat
cea mai gustoasă mămăligă
din viaţa lui
iar Măria a plâns cu hohote mari
care au ţopăit vesele prin bătătură
până seara târziu
