„De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă”, de Nichita Danilov
| martie 22, 2021La Editura Tracus Arte va apărea volumul De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă, de Nichita Danilov.
Se pare că România a depășit epoca lui Caragiale, care a marcat-o profund, și a intrat în epoca Urmuz. Permanenta agitație de pe scena noastră politică și culturală ne indică faptul că trăim într-o țară și într-un timp în care absurdul abundă la tot pasul.
Azi, în România, în locul lui Cațavencu sau Mitică, au apărut personaje care seamănă cu Ismail, cel „compus din ochi, favoriți și rochie”, sau cu Turnavitu, ins care măcar „odată pe an” ia „forma de bidon”, de „ventilator la diferite cafenele”, și – de ce nu? – și de valiză…
Văzând ce se întâmplă zi de zi pe scena noastră publică, gândul mă duce la Cernobîl. Se știe că la câțiva ani după explozia de la centrala nucleară situată la circa 130 km de Kiev şi aproximativ 20 km sud de frontiera cu Belarus, radiațiile ce au afectat aerul, apa și solul au avut un efect neașteptat asupra faunei și florei. Legumele și fructele, morcovii, ardeii, roșiile, conopida, dar și animalele ce trăiesc în zonă, începând cu șoarecii, cu șopârlele și broaștele sau peștii, ce populează bălțile din jur, și sfârșind cu cerbii, porcii mistreți și urșii au atins dimensiuni halucinante.
Astăzi asistăm însă la alte mutații de formă, dar și de fond. Personajele ieșite din pulpana lui Caragiale nu se mai mulțumesc cu propria lor identitate. Sub efectul cotidianului, ele suferă o ciudată transformare. Priviți cu atenție viața noastră publică, la incompetența, la scandalurile ce au loc zi de zi și veți vedea că locul lui Caragiale a fost schimbat cu Urmuz.
Ce lume!
Nichita Danilov s-a născut pe 7 aprilie 1952, în Climăuți, com Mușenița, județul Suceava. Absolvent al Facultății de Științe Economice din Iași. A desfășurat o intensă activitate publicistică în cotidianul Ziarul de Iași (Pagina culturală). De asemenea, a publicat texte literare în aproape toate revistele din România. Poeziile sale au fost traduse şi publicate în diverse reviste din SUA, Anglia, Cehia, Slovacia, Franţa, Spania, Letonia, Ungaria, Italia, Rusia, Ucraina, Serbia, Estonia etc. sub semnătura unor traducători de prestigiu ca Adam J. Sorkin, Sean Cotter, Brenda Walker, Leon Briedis, Lidia Nasincova, Danilo De Salazar, Maria Dinescu, Emanoil Marcu etc.
De același autor:
Fântâni carteziene, poeme, Ed. Junimea, 1980 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România); Câmp negru, poeme, Ed. Cartea Românească,1982; Arlechini la marginea câmpului, poeme, Ed. Cartea Românească, 1985 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi); Poezii, Ed. Junimea, 1987 (Premiul Asociației Scriitorilor din Iaşi); Deasupra lucrurilor, neantul, poeme, Ed. Cartea Românească,1990 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi; Premiul revistei Cronica, Premiul revistei Poesis); Urechea de cârpă, pamflete, Ed. Boema, 1992; Apocalipsa de carton, eseuri, Editura Institutul European,1995; Mirele orb, poeme, 1995 (Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Nevasta lui Hans, proză, Ed. Moldova, 1996; Nouă variaţiuni pentru orgă, poeme, Ed. Polirom, 1999 (Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova); Suflete la second-hand, poeme, Ed. Vinea, 2000; Second Hand Souls, Twin Spoon Press, Praga, traducere în limba engleză de Sean Cotter, SUA; Nouă variațiuni pentru orgă/ Nine Variations for Organ, antologie în limba engleză, ediţie bibliofilă, Olanda; Tălpi, roman, Ed. Polirom, 2004, Premiul pentru proză al Asociației Scriitorilor din Iași; Maşa şi Extraterestrul, roman, Ed. Polirom, 2005; Capete de rând, eseuri şi portrete literare, Ed. Paralela 45; Centura de castitate, versuri, Ed. Cartea Românească, 2007 (Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Marele Premiu pentru Poezie „Nichita Stănescu”, 2007, Premiul pentru literatură al revistei Flacăra, Premiul Academiei Române, 2009); Locomotiva Noimann, roman, Ed. Polirom, 2008, Marele premiu al revistei Poesis, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Ambasadorul invizibil, roman, Ed. Polirom, 2010, premiul pentru cea mai bună carte de proză a anului acordat de ARIEL, Premiul Asociației Scriitorilor din Iași; Imagini de pe strada Kanta, Ed. Tracus Arte, 2011, Premiul pentru poezie al revistei Observator cultural; Portrete fără ramă, Ed. Tracus Arte, 2012, Premiul pentru cea mai bună carte a anului acordat de ARIEL; Celălalt Nichita, eseu, Ed. Tracus Arte, 2013; Recviem pentru țara pierdută, poeme, Ed. Cartea Românească, 2016; Omul din eprubetă, roman, Ed. Polirom, 2021.
Pingback: Noutăți editoriale: „De la Caragiale la Urmuz sau realitatea în formă de conservă” de Nichita Danilov, editura Tracus Arte | BookHUB