Cu o narativitate de fond și rămânând în zona visceralității, pe care Livius Ciocârlie i-o intuise chiar de la debut, poeta urmărește un periplu asemănător cu cel al Aglajei Veteranyi din romanul De ce fierbe copilul în mămăligă. Nu se întoarce acasă doar prin limbă, ci, mai ales, prin efuziunile biografice și autoficțiune, într-o copilărie stranie din Banatul multicultural (Buziaș, Temeswar), cu șvabi, români, țigani. Dinamica interesantă a rolurilor care acced la cuvânt creează două perspective: cea a adultului care revede, retrospectiv, ironic, tranșant, respectiv cea a copilului care trăiește în imediat aceeași realitate. În cazul lui, e vecină și amestecată osmotic cu oniricul. Se păstrează culoarea locală, pitorescul personajelor care îi populează imaginarul ˗ Uța, Pavu, fotograful, mama, tata, dar și oralitatea, poeta scriind împotriva estetizării. Vocea stabilește din incipitul volumului tonul, scopul („m-am întors să îmi vând pivnița cu bițicle fără ghidon”) și mijloacele sale de expresie („dacă s-ar şti cum extrag eu realul din vis mi s-ar da Nobelul pe viață”). Urmează o decantare ludico-tragică a realității nude de substanța ei de basm și vis, o alunecare necontrolată în trecut, în amintire, până la rădăcini. (revista Vatra, Ioana Toloargă)

Citiți integral aici: https://revistavatra.org/2021/03/15/ioana-toloarga-despre-feminism-si-stereotipul-copilului-fericit/?fbclid=IwAR0GGLerk1GcYbhFdfiKKS6gVCtDkC_2KjFd7efToniBcFtlDtQZflWBGD4