Pentru mine, încrederea are un mecanism foarte clar după care funcționează, cel mai bine descris de Beyoncé și Lady Gaga, în videoclipul pentru Telephone, după ce prima o ridică pe a doua la ieșirea din închisoare: „you know, Gaga, trust is like a mirror. You can fix it if it’s broken”; și Gaga: „but you can still see the crack in the motherfucker’s reflexion”. Nu, nu înseamnă automat că pierzi toată încrederea mea (și definitiv) – în funcție de caz, relația poate fi peticită mai mult decât satisfăcător – dar cu siguranță nu mai vorbim de același tip de încredere, cea inițială. De ce această introducere? Pentru că încrederea este o componentă importantă a prieteniei, ea fiind și subiectul ultimului volum al lui Romulus Bucur, despre prieteni și singurătate (mă rog, nu doar al acestui volum).

Ca să fiu sinceră, habar n-am al câtelea volum de poezie al lui Romulus Bucur este acesta (și nu mă apuc să fac inventarul, mai ales că se vor mai adăuga și altele), dar felul în care își scrie poezia still doesn’t get old. Poate pentru că este un mod de a scrie poezie perfectat în câteva decenii. Poate pentru că, indirect, se inspiră din artele marțiale pe care le practică (claritate; stil curat; efort minim, efect maxim; concizie). Poate pentru că este primul poet optzecist prin care am luat contact cu optzecismul, chiar dacă Mușina ar fi spus că n-am cunoscut optzecismul în 2015, când am citit Arta războiului, pentru că el s-a încheiat în decembrie 1989, odată cu revoluția. Iulia Stoichiț

„you’re my mate”, chiar dacă porți rochie roșie cu buline și cozi de pisică făcute cu tuș