Horatio, între Chérubin și Peer Gynt
| august 9, 2021
Preț de o viață, acest Horatio al scrisului despre teatru care este George Banu și-a asumat și riscul, și bucuria, și plăcerea de a practica ceea ce el însuși a definit drept critică de acompaniament sau critică de proximitate. Curaj, fiindcă în foarte multe locuri din lume încă e la mare preț mitul criticului silit de deontologie să își refuze orice relație cu artiștii. Mit sau ipocrizie?
Din punctul acesta de vedere, pentru a evita, totuși, o astfel de acuzație, George Banu și-a luat propriile precauții. Nu a scris niciodată despre cineva sau despre ceva din obligație. Nu și-a pierdut vremea încercând să explice sau să salveze, recurgând la vorbe meșteșugite, la cuvinte ce din coadă au să sune, mediocritatea. Mai mult. “Dacă se regăsesc aici nume și povestiri multiple, aceasta se explică prin atracția mea pentru diversitatea cuvintelor, a practicilor, scenic fiind față de îndoctrinarea discipolului de către un singur mentor. Mi-a fost imposibil să mă pasionez pentru un model unic și să-i atribui o valoare exemplară, să fac din el idealul teatrului pe care îl așteptam…. Am fost sedus, iar nu captiv, motiv pentru care am căutat peste tot- și această indecizie este explicită în suita de povestiri reunite aici ”. Adică, mărturisește mai departe George Banu, Horatio nu a fost întotdeauna chiar Horatio. I s-a mai întâmplat să fie Chérubin. “ …un Chérubin imatur. Parcursul meu în zigzag m-a dus din floare în floare ca pe tânărul paj. Nu m-am identificat cu un model de artist, ci cu o mișcare teatrală”. Mircea Morariu
Citiți integral aici: https://www.contributors.ro/teatrul-si-cartile-lui-3/