Tânărul poet ajuns în Italia, găzduit de familie și fără să-și găsească de lucru nici aici, se „răzbună” pe toți și toate (inclusiv pe el însuși), scriind poeme umorale, salvate, însă, de un umor contagios, dar și de o dezabuzare venită din pierderea iluziilor (sau, cum spune Mușina în „Budila-Express” – „trupul cald încă al iluziei”). Lâncezește, nervos, în comunitatea de români (familială și nu numai), citește și scrie, plimbă cățelul (familiei), prilej de versuri savuroase:

„nu-i pic de unt în frigider și nici dram de pâine-n
cămară așa că mergem la cumpărături
după ce ne-am întors de la lidl și-am deschis ușa
nero câinele milenar al casei m-a mușcat de crac
se temea că n-o să primească
acum când dejunez și totodată îmi notez în caiet
el stă cu căpșorul între picioarele mele și-mi cere
pe limba lui să-i ung și lui o felie.

restul zilei: citesc și plimb cățelul
asta nu poa’ să-nsemne decât o singură chestie
că maică-mea nu și-a plătit factura de internet
așa c-adio chaturbate & bongacams”.

Ana Dinițoiu: https://www.litero-mania.com/poezia-e-singurul-drog