România Literară i-a acordat lui George Volceanov Premiul Cartea Anului 2021
| decembrie 9, 2021Juriul, alcătuit din Nicolae Manolescu (președinte), Gabriel Chifu, Daniel Cristea-Enache, Cristian Pătrășconiu și Răzvan Voncu, a ales prin vot, ex aequo, ca laureați ai Premiului Cartea Anului 2021, pe George Volceanov (pentru volumul Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediții, Editura Tracus Arte) și pe Gheorghe Grigurcu (pentru volumul Reverberații, Editura Cartea Românească).
Echipa editurii Tracus Arte îi felicită!
GEORGE VOLCEANOV este un reputat anglist și lexicograf, precum și unul dintre cei mai apreciați traducători români ai momentului, cu peste șaizeci de volume traduse din limbile engleză și maghiară. A inițiat și coordonat proiectul editorial „Un Shakespeare pentru mileniul trei”. Activitatea de traducător i-a fost încununată de numeroase premii acordate de Uniunea Scriitorilor, British Council, Muzeul Național al Literaturii Române etc. Monografia Întoarcerea la Marele Will sau Reconsiderarea canonului shakespearian (Editura Tracus Arte, 2020) i-a fost distinsă cu Premiul Scriitorul lunii decembrie 2020 acordat de Uniunea Scriitorilor și Premiul pentru literatură comparată pe anul 2020 acordat de Asociația de Literatură Generală și Comparată din România.
Principalele evenimente ale anglisticii noastre din ultimii ani sunt legate de Shakespeare: încheierea noii ediţii integrale în versiune românească, operă a unui colectiv condus de George Volceanov, cu volumul Opere XVI, Cardenio. Poeme (Editura Tracus Arte, 2019), şi publicarea „autotraducerii” cu modificări, eliminări, extinderi şi „update”-uri a tezei de doctorat The Shakespeare Canon Revisited (Editura Niculescu, 2005) a aceluiaşi Volceanov, sub titlul Întoarcerea la Marele Will sau Reconsiderarea canonului shakespearian (Editura Tracus Arte, 2020). E vorba despre textul de bază, al noii integrale în româneşte, şi despre studiul programatic al coordonatorului. Un extraordinar proiect cultural cu deja-bogate ramificaţii, în continuare în expansiune. Ediţia s-a încheiat, cercetările, interpretările şi restituirile continuă.
Ion Bogdan Lefter
Sunt convins că noua ediție, cu programul și intențiile ei de redare a marii opere într-un registru lingvistic autentic, natural și firesc – cum a fost și gândită și jucată în vremea lui –, poate resuscita interesul și pasiunea pentru opera celui mai mare dramaturg al literaturii universale. (…) Toate traducerile sunt noi, la efortul și intenția editorului de a primeni limba în care apar textile lui W.S. alăturându-se câțiva scriitori, poeți și eseiști, care au reușit să țină sus o ștachetă a prospețimii și autenticității unei limbi române vii și colorate, precum engleza vorbită acum câteva secole. Unele texte apar pentru prima dată, dar toate beneficiază de studii critice aplicate, erudite și bine articulate sub aspect documentar.
Bedros Horasangian
Ediția Volceanov este, fără îndoială, cea mai bună de până acum. Beneficiază de cele mai noi cercetări în domeniu, de introduceri competente ale unor scholars reputați, de o echipă de traducători excelenți.
Mihai Iovănel
Valoroasă în toate privințele, de la calitatea traducerilor la profesionalismul comentariului critic, integrala „Shakespeare” în varianta Volceanov se anunță a fi un eveniment cultural de excepție.
Antonio Patraș
Noutatea acestor traduceri constă nu doar în transpunerea textelor shakespeariene într-o limbă română mai actuală, ci, mai profund, într-o reconfigurare a figurii acestui geniu absolut în cadrul culturii noastre vii.
Sever Voinescu
Mă simt, și cred că și colegii mei, ca și cum am fi depus un jurământ („oath”, se jură des la Shakespeare) față de autor. Să-l redăm așa cum a scris el.
Horia Gârbea
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediții / George Volceanov
Disponibil și în format electronic în magazinul
Autor: George Volceanov
Titlu: Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediții
ISBN: 978-606-023-303-9
Anul apariției: 2021
-
-
42,50 leiAdaugă în coș
Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediții / George Volceanov
Disponibil și în format electronic în magazinul
Autor: George Volceanov
Titlu: Un Shakespeare pentru mileniul trei: istoria unei ediții
ISBN: 978-606-023-303-9
Anul apariției: 2021
42,50 leiAdaugă în coș