Partea cea mai interesantă și mai consistentă a volumului Un Shakespeare pentru mileniul III: Istoria unei ediții este cea intitulată Dialogul cu precursorii. Una de exemplară cercetare științifică, bazată pe eforturi academice anterioare concretizate ca atare în articole, comunicări și intervenții la manifestări universitare românești sau internaționale.

Cum am arătat mai sus, George Volceanov a pornit de la premisa că ceea ce vor face el și echipa lui reprezintă o operațiune de re-traducere. De actualizare, de conectare la actualitate. Or, asta înseamnă că toși coechipierii trebuie să aibă necondiționat pe masa de lucru traduceri anterioare ce vor fi analizate,  exploatate, comentate critic în acest volum. Care e, să fiu iertat că fac aici trimitere la o scriere celebrăp din domeniul culturii franceze, are menirea de a reprezenta un fel de Défense et illustration. George Volceanov insistă asupra principiului că orice traducător cu adevărat demn de acest nume se cuvine să  dețină capacitatea de a dialoga cu precursorii. Adică de a putea distinge ce a fost rău și ce a fost bine înainte de el și de munca lui. George Volceanov argumentează că încă nu a venit momentul de a face abstracție de ceea ce se numește poliția traducerilor. Mai puțin vehement și înspăimântâtor spus de sancționarea categorică, justificată a erorilor, dar și a infracțiunilor. Fie față de limbă soursă, fie față de limba țintă. Mircea Morariu

Citiți cronica completă aici:

https://www.contributors.ro/un-necesar-un-admirabil-semn-de-normalitate/