Poate bucuria (certitudinii unui viitor) e mai importantă decât fericirea
| ianuarie 15, 2022Pe coperta a IV-a, Gheorghe Grigurcu subliniază complexitatea liricii Simonei-Grazia Dima, cu drumul său de la abstract către concret, Tudorel Urian scrie despre „senzația unui ermetism cu nuanțe de suprarealism”, dar, de fapt, este vorba în primul și în primul rând de un recital concert (scuzată să fie repetiția!) dintr-o inimă „de transparențe-a muzicii” (orice inimă… bună este un paradis; poemul din care cităm acum este „Eden. Prin artele rodirii”, p.59), unde replica aparține Regelui Timp (vă mai aduceți aminte de Gopo în acest rol, în „Maria Mirabela”?), „cu pleoape coborâte/ și lăstuni pe creștet,/(…) cu trupul de pământ, părinte/ și, prin artele rodirii generoase,/ subțire interpret al gândului.”
Așadar, avem o carte de o frumusețe stranie, care te poate trimite cu gândul la romanul „Piranesi” scris de Susanna Clarke („În pliul sur dintre cicloane/ se deslusește, încadrat de aripi/ negre-n zbateri, neutrul viu/ și vaporos unde amurgul duce/ încet de coarne taurul netoto al zilei.”, p.62), acolo fiind o ilustrare prozaică (dar cu ce umbră a Poeziei sublime!) a grandorii minții omenești, cu luminile, dar și cu obscuritățile sale, aici liricul filosofic depănând subtil-ul „caier de la temelii”, duelându-se aproape gotic cu „ambasadorii umbrei”, într-un univers unde există, totuși, tristețe, jale („unanimă” sau „hieratică”, p.29), puritate a propriilor mâhniri (cf.p.56)!
Bachelard ar fi fost cu siguranță încântat de un poem precum „Ardere”, care face legătura între elementele primordiale pe care filosoful francez le-a tratat oarecum separat, unitatea lor dialectică neavând, poate, o lucrare care să sintetizeze… Adevărul (apare aici un alt copac, pe lângă Baobabul deja opus Plopului/plopilor): „Copacul orbitor, trăsnit întruna,/ dar făr-a fi atins, strunește calm/ lucruri aprinse cu zgomot, arbitrar,/ până le-nvață o combustie blândă,/ fără sunet, ca foșnetul de iarbă,/ și-atunci adevărata vâlvătaie,/ mult prea puternică pentru-a dori/ să strice, cu demăsura ei,/ dulceața locului, se va zări pe cer,/ trandafirie, în seara cu privighetori,/ purificată de grabă și sălbăticie,/ când razele-i pătrund, neîntrerupt,/ perdeaua norilor și filamentele/ cuvintelor, subpământene./ Eliberată, ea se face fluviu, fruct zemos,/ imens și-n lume arde-acum un singur foc.” (p.63) Adi Secară
Citiți continuarea aici: https://bookhub.ro/poate-bucuria-certitudinii-unui-viitor-e-mai-importanta-decat-fericirea/
Carte disponibilă - o poți cumpăra
Havuz / Simona-Grazia Dima
Titlu: Havuz
Autor: Simona-Grazia Dima
ISBN: 978-606-023-211-7
Nr. pagini: 84
-
-
25,20 leiCitește mai mult
Havuz / Simona-Grazia Dima
Titlu: Havuz
Autor: Simona-Grazia Dima
ISBN: 978-606-023-211-7
Nr. pagini: 84
25,20 leiCitește mai mult
Cărți adăugate recent
De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri. Jurnal/ Livius Ciocarlie
Livius Ciocârlie s-a născut pe 7 octombrie 1935, în Timișoara. Este critic literar, prozator și eseist, laureat al Premiului Național pentru Literatură. În 1958 își încheie studiile filologice la Universitatea din București și, revenit în orașul natal, lucrează ca bibliotecar, profesor în învățământul secundar, muzeograf la Muzeul Regional al Banatului. În 1963 devine asistent la Catedra de limba și literatura franceză a
Universității din Timișoara, iar în 1990, profesor. Între 1990 și 1994 este profesor invitat la Universitatea din Bordeaux. Din 2000 se stabilește în București. Este autorul unor experimente prozastice situate la granița dintre ficțiune și eseu.
De același autor:
- Realism și devenire poetică în literatura franceză (1974, Premiul pentru debut al Uniunii
Scriitorilor din România) - Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern (1979, Premiul USR)
- Mari corespondențe (1981; ed. a II-a, 2019, Ed. Tracus Arte)
Eseuri critice (1983, Premiul USR) - Un Burgtheater provincial (1984)
- Clopotul scufundat (1988; ed. a II-a, 2018, Ed. Tracus Arte)
- Fragmente despre vid (1992)
- Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferență (1993)
- Viața în paranteză, Jurnal 1965-1977 (1995, Premiul Fundației pentru o Societate
Deschisă; ed. a II-a, 2018, Ed. Tracus Arte) - Cap și pajură (1997)
- Caietele lui Cioran (1999)
- Trei într-o galeră (1998, Premiul ASPRO)
- De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri (2001, Premiul USR)
- & comp. (2003)
- „…pe mine să nu contați.” Convorbiri cu Mircea Bențea (2003)
- Bătrânețe și moarte în mileniul trei (2005; ed. a II-a, 2019, Ed. Tracus Arte)
- Pornind de la Valéry (2006)
- Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983 (2008)
- Cartea cu fleacuri (2010; ed. a II-a, 2020, Ed. Tracus Arte)
- Exerciții de imaturitate (2013)
- Urmare și sfârșit (2016)
-
-
38,00 leiAdaugă în coș

Sonete/ William Shakespeare
Traducere de Adrian Vasiliu
Ediție bilingvă
Ilustrații color de Mircia Dumitrescu
-
-
106,00 leiAdaugă în coș
Sonete/ William Shakespeare
Traducere de Adrian Vasiliu
Ediție bilingvă
Ilustrații color de Mircia Dumitrescu
106,00 leiAdaugă în coș
Juan de la Cruz/ Dan Arsenie
Dan Arsenie (1954-2019) a absolvit Facultatea de Litere din București, secția spaniolă. Eseist român din Generația ’80, el a publicat eseuri și traduceri din Samuel Beckett, William Blake, Paul Celan, Octavio Paz, Juan de la Cruz, Tereza de Ávila ș.a. Dispărut din peisajul cultural bucureștean în 1990, și-a trăit timp de aproape trei decenii tribulațiile exilului la Paris, apoi în sudul Spaniei, iar în 2015 a revenit în Franța, unde s-a stins secerat de cancer.
-
-
36,00 leiAdaugă în coș

O Biblie poate ascunde o alta/ Thomas Römer , Frédéric Boyer
Traducere din limba franceză de sr. Ligia Man.
Thomas Römer este administrator la Collège de France, titular al catedrei Milieux bibliques. Considerat ca fiind unul dintre cei mai mari specialiști în formarea și istoria Bibliei ebraice,
este autorul a numeroase lucrări, printre care La Bible, quelles histoires! (Bayard, 2014), L’invention de Dieu (Seuil, 2014) și, cu Israël Finkelstein, Aux origines de la Torah. Nouvelles rencontres, nouvelles perspectives (Bayard, 2019).
Frédéric Boyer este scriitor, traducător, editor. În 2001, la Bayard, el a condus lucrările pentru Noua traducere a Bibliei, care a reunit exegeți și numeroși cercetători (Olivier Cadiot, Jean Echenoz, Florence Delay, Emmanuel Carrère etc.). A publicat la Bayard, în 2016, cu
designerul Serge Bloch, Biblie. Les récits fondateurs, iar, în 2020, Jésus, l’histoire d’une parole.
-
-
33,00 leiAdaugă în coș