În ciuda eforturilor proprii, estonienii, letonienii și lituanienii reprezintă și astăzi un mister nu numai pentru cei din Vest, ci și pentru cei din Est, inclusiv pentru noi românii. Imbi Paju reușește, dincolo de exorcizarea răului din trecutul personal, să explice pe înțelesul tuturor ororile comunismului, dar și de ce estonienii s-au dovedit o nucă mult prea tare pentru Stalin. Tehnica reportajului (autoarea începându-și cariera  profesională ca jurnalistă) o va ajuta pe Imbi Paju, dar mai ales pe noi cititorii să pătrundem adânc în meandrele sistemului totalitar comunist și să apreciem la justa lor valoare deciziile oficiale, dar și modul cum s-a raportat populația locală din diversele colțuri ale URSS, la acestea. Interviurile cu nenumărații supraviețuitori din familia proprie și nu numai sunt atent inserate în volum și, pentru o imagine cât mai realistă a epocii, Imbi Paju alternează fragmentele de istorie orală cu fotografii atent selectate și cu fragmente fotografiate sau reproduse ad-litteram din documentele oficiale.

Povestea are aparent doar un fir roșu: povestea vieții de dinainte și din timpul Gulagului sovietic a mamei autoarei, dar, pagină după pagină, cititorul ajunge să înțeleagă, prin exemplele date, că, asemeni mamei lui Imbi Paju, sunt mii și mii de alte povești, mai mult sau mai puțin asemănătoare:

„Heino Noor, neurolog și psiholog, fost prizonier în lagărul Sosva, m-a ajutat să dezleg coșmarurile mamei mele și ale surorii ei gemene, mi-a fost călăuză în această călătorie în trecut. Ceea ce urmează este povestea lui.” (p. 32)

Citiți întreaga cronică literară aici: https://bookhub.ro/amintirile-refuzate-ca-metoda-de-intelegere-si-asimilare-a-trecutului/