O (altă) încheiere fericită a unui proiect reconstitutiv impresionant e volumul Teatru în diorame. Discursul criticii teatrale în comunism, Viscolul  1978-1989, (Editura Tracus Arte) al Mirunei Runcan. Demersul are un caracter complementar celui (colectiv, de data asta) coordonat de un alt clujean – Liviu Malița – de­spre cenzura în teatru din aceeași epocă. Caracterul „metacritic“ – aplicat filtrelor teatrologiei într-o epocă de război rece ideologic – impune prin sagacitatea analizei aplicate marilor (sau mai micilor) „mecanisme“ producătoare de discurs. O sinteză cultural-istorică văzută dinspre versantul teatral, și un studiu remarcabil inclusiv prin prospețimea stilistică, deopotrivă instructiv atît pentru specialiști, cît și pentru „profanii“ în domeniu.

Anul acesta exegeza cioraniană a înregistrat un nou titlu notabil: Cioran, omul incomplet de Alexandru Seres (Editura Tracus Arte). Nu avem de-a face, cum s-ar putea crede, cu o (desigur) necesară, așteptată „biografie Cioran“; materialul este, totuși, mult prea frugal și lacunar. Avem, în schimb, o suită de investigații biografice și contextuale atente, strîns documentate, care umplu goluri informaționale sau, după caz, corectează prejudecăți; relevante inclusiv prin prisma receptării scrierilor franceze ale lui Cioran (și a lui Cioran în ansamblu). Ele pot servi, cu siguranță, ca reper auxiliar prețios pentru o eventuală biografie, pe cît posibil „exhaustivă“.

Cele două volume masive de dialoguri ale lui Eugen Simion, plasate sub titlul – cu suges­tii „junimiste“, dar și „existențiale“ – Convor­birile mele (apărute tot la Tracus Arte, editură devenită cea mai productivă în materie de critică literară românească), vin să completeze un versant „biografist“ marcat prin amplele sinteze critice despre jurnalul intim și „genurile biograficului“, dar și prin scrieri autobiografice personale precum Timpul Trăirii, timpul mărturisirii. Jurnal parizian, Jurnalul berlinez sau convorbirile cu Andrei Grigor. Reunind cvasi-totalitatea interviurilor și convorbirilor realizate, într-o carieră de șase decenii, ele alcătuiesc un autoportret complex, în mișcare, și un loc geometric al opțiunilor criticului de-a lungul a două regimuri politice, deloc omogene. Nu lipsesc, într-o carte-document, revelațiile documentare, cum ar fi, de pildă, convorbirea cu Nicolae Manolescu de la centenarul nașterii lui Arghezi sau dialogul în contradictoriu cu Monica Lovinescu de la începutul lui 1990; „în lumina“ despărțirilor politice ulterioare, nu putem fi decît melancolici. Așadar, un Eugen Simion par lui-même, dar și prin intermediul interlocutorilor săi, într-o istorie complicată.

Paul Cernat, Observator Cultural

Puteți să citiți articolul complet aici: https://www.observatorcultural.ro/articol/2021-repere-nonfictionale/