E o stratagemă pedantă și subtilă de a maximiza conținutul de veridicitate al unei poezii aflată la limita transparenței, abstractă, cu o priză extrem de fragilă la realitatea mundană. În același spirit, susținut, pe versoul paginii inițiale, de o explicație similară, titlul volumului evocă teza lui Anaxagoras din Milet privind particulele de materie infinit divizibile (homeoméri) ce alcătuiesc corpurile și conțin toate însușirile și proprietățile, urmând principiul totul este în toate. Aristotel a numit aceste elemente primordiale haotice homoiomeriai, ele fiind înzestrate cu o „rațiune”, cu un „spirit” nous (inteligența maximă ce guvernează orice schimbare), și fiind angajate într-un proces centrifug aflat la baza nașterii universului.

Acest titlu lansează o ambiguitate extrem de productivă în plan estetic. Homeomérii (cu accent pe penultima silabă) este forma masculină de plural articulat, ce ar sprijini ipoteza unei poziționări descriptive a poetei: homeomérii ar corespunde acelor infinitezimale particule / decupaje lirice din scenariul existențial ce alcătuiesc substanța poeziei Anei Pop Sîrbu, metafizica ei. Mutând accentul pe ultima silabă și schimbând genul substantivului (v. homeomeríe, s.f., pl. homeomeríi), se deschide o perspectivă mult mai generoasă de percepere/interpretare, mult mai apropiată de esența acestei veritabile schimbări la față a poeziei Anei Pop Sîrbu: homeomeríi capătă dimensiunea unor explorări interioare ori glose (în fapt: fantasmagorii) pe marginea măruntelor elemente ce populează viața/imaginația eului liric, circulând libere între parte și întreg și fiind generatoare ale cosmosului în care spiritul poetei respiră familiar și liber. Marian ODANGIU

Citiți continuarea aici: http://www.revistaorizont.ro/arhiva/februarie2022.pdf