Volumul de poezie Kurva rumuński go home, semnat de Emilian Pal, nu este un experiment liric, cum ar părea la o primă lectură, ci un experiment de viață, o aventură la limita viețuirii-supraviețuirii consemnată cu o acribie auto-tiranizatoare. În linia Aglaja Veteranyi, când textul se amestecă până la aglutinare cu carnea, cu sângele, textele lui Emilian Pal sunt consemnări fruste despre aventura adaptării/ neadaptării a unui român din Est în lumea globalizată a Olandei de azi. Contactul inițial este unul odiseic, ca răspuns la așteptările care l-au stârnit pe tânărul aventurier să își ia lumea în cap: „(…) îmi leg trupul de geamantan până se face vânăt/ îmi leg mâinile de catargul cu steagul Olandei/ ca Ulise“. Ajuns pe „pământul făgăduinței“, descoperă că lucrurile nu sunt așa cum și le imaginase, înstrăinarea devine apăsătoare, noua lume are reguli uniformizatoare care nu sunt negociabile, mai ales pentru cei care vin amăgiți de cântecul de sirenă al vieții fără compromisuri: „14 oameni în șapte camere toți polonezi/ doar Arthur știe bine engleză/ în camera șapte două paturi o noptieră și nicio cheie/ Arthur îmi dă câteva sfaturi/ fiecare cameră e programată pe zile la curățenie/ dacă fac sâmbăta cumpărături să am grijă/ duminica e totul închis în afară de coffee shop/ sâmbăta după 14 niciun magazin nu mai acceptă cash/ după 18 nimeni nu mai vinde alcool“. Firește, într-o lume nouă trebuie să te adaptezi ca să reziști, ca să evoluezi, ca să regăsești ceva din iluziile cu care ai plecat de acasă, munca este singurul cod cu care poți descuia orizonturile noi: „nu am timp de prieteni de poezie de rugăciuni/ nu am timp să gândesc/ 150 de găleți 1500 kilograme de sos/ smulg capacele cu mâinile goale/ răstorn sosul aproape solid în cazane imense/ parcă aș desface carcase de animale/ și cotrobăi prin măruntaie/ pun etichete pe alte găleți/ robinetul industrial începe să curgă/ umplu alte găleți le pun capac/ un alt aparat sigilează le așez pe palet/ îmi șterg pe ascuns degetele pline de sânge și sos/ apoi o iau de la capăt“. Repetitivitatea activității de la locul de muncă, supravegherea strictă, lipsa de compasiune, de empatie a celor care dirijează actul în sine amintește de lagărul pe frontispiciul căruia scria, ironic, că munca te va face liber: „șeful de secție un chinez bătrâior apare/ și urlă tempo tempo/ îi spun că e prima mea zi aici/ mă dă violent la o parte/ fuckin’ romanian no rocket science/ mă întorc la sosul fierbinte/ fredonez fără să vreau/ arbeit macht frei/ arbeit macht frei/ arbeit macht frei“. Adrian Alui Gheorghe

Citiți cronica completă aici:

https://romanialiterara.com/2022/04/cand-realitatea-este-apogeul-imaginatiei/

România literară nr. 15/2022