Dacă ar mai fi trăit Alexandru Muşina, în cinstea căruia apare colecţia asta iniţiată chiar de el, continuată acum de foştii lui colegi de la Facultatea de Litere Braşov şi prietenii lui scriitori, aş fi bănuit că chiar de el e scrisă cartea asta, că tare-i mai plăceau experimentele şi măştile, apoi – o mai comisese şi altă dată, apoi, „Sangvinar” nu pare deloc o carte de debut.

„Sangvinar” e caracterizată cel mai bine posibil de Caius Dobrescu, chiar pe coperta a IV-a a cărţii: „Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. Întreaga recomandare: „Sîntem într-un fel de univers medieval, cînd flamand, cînd săsesc. Dar nu unul confortabil și romanțios, ca în bulele multicolore ale festivalurilor de reenactment. E un spațiu-altfel, candid în cruzimile și crud în candorile sale. Și apoi, instantaneu, și la fel de halucinant, ne trezim (?) în prezentul nostru cel mai imediat, mai concret și mai visceral. Toată această curgere cînd aburoasă, cînd onctuoasă, crește pe lîngă noi „încet repovestită de o străină gură”. Străină, fiindcă stranie, fiindcă venind dintr-un perpetuu de-altundeva. Un lucru e cert: aceste poeme nu seamănă cu nimic din ce ați citit pînă acum”. Mihail Vakulovski

Citiți cronica în întregime aici: https://revistagolan.com/sangvinar/