Sorin Mărculescu – Încheierea unui ciclu
| mai 30, 2022
Într-o scurtă prefaţă la volumul de versuri Atât (Ed. Tracus Arte, 2017), Sorin Mărculescu mărturiseşte că încheie ansamblul pus de-a lungul anilor sub titlul mallarméan Carte singură. Ar fi a şaptea secvenţă a lui, şi poate cifra 7 are cota ei de valoare simbolică. În tot ce a scris până acum, poetul a rămas fidel unei complexe formule lirice: un discurs menţinut cu fiecare carte la un grad de ermetism şi intelectualizare fără concurent în poezia română de formulă „neomodernistă”. Când am încercat odată un portret mai amplu al operei, am vorbit despre un fel de simetrie cu Mircea Ciobanu, cu observaţia că acesta, oricât şi-ar concentra expresia viziunilor sugerând cele mai aspre „pedepse”, într-o lume de agresiuni contra omului prins sub vremuri, taie totuşi în carne vie, pe când confratele său trasează, dar cu „sori mătăsoşi ca muchia securii”, ai gândului, mai degrabă evanescenţe. Unul ciopleşte în trupuri suferinde, stilizând emblematic-medieval şi cadrul şi gestul (motivat mai curând metafizic decât condiţionat istoric), celălalt lucrează cu abstractizări extreme, vizând un fel de purificare şi limpezire a informului organic, de îngheţare a unor linii foarte aproximative ale obiectelor şi decorurilor sau trecând în spaţiul mai eterat al „imnurilor”, meditaţii pătrunse de un puternic sentiment religios; însă unul neliniştit, întors spre o interioritate care caută mereu puncte de sprijin şi de orientare în tăcerea unde Dumnezeul ascuns îşi păstrează misterul impenetrabil pentru cel care-l caută „ca să vadă tot ce n-ar şti”. ION POP
Citiți cronica completă aici: https://www.viataromaneasca.eu/revista/2022/05/sorin-marculescu-incheierea-unui-ciclu/