Încă din primele texte ale volumului Levitație de Radu Sergiu Ruba, poetul este un histrion extrem de versatil și de cameleonic, despre care Al. Cistelecan afirmă că ,,a rămas fără mască”. Acesta ajunge, în cadrul unui real butaforic, la o tendință a deconspirării propriei sale teatralități, în preajma celorlalți și nu numai, cu o abilitate, deopotrivă, ludică și gravă.

Histrionismul acesta poate fi destul de cameleonic, desfășurând o paletă largă de semne, simboluri, afecte sau predispoziții, cu care poetul se arată în lume, levitând, cu o grație și o ușurătate născute din spontaneitate și fler, deasupra lucrurilor care își arată fățiș precaritatea, derizoriul, finitudinea. Încă din primul text, convenția histrionică dezvăluie, într-o manieră gogoliană sau urmuziană, relația poetului cu cei din jur, într-o atmosferă în care fragilitatea și derizoriul survin în urma distanțării, a neînțelegerii spiritului creativ de către marea masă/ adunare: ,,În marea adunare/ capul meu cu ochelari fumurii/ e ca o geamandură între valuri./ Când dă să spună câte ceva/ ceilalți se cabrează/ se trag înapoi/ își fac semne/ până ce văd că nu-i niciun pericol/ și mi-l clatină pe valuri ca-nainte./ Lăsați-l și pe dânsul!/ îmi sare-n apărare un glas de femeie/ ba opriți-l!/ Se pun de-a curmezișul alții doi” (Capul). SAVU POPA

Citiți cronica în întregime aici: https://revistatimpul.ro/