Lansare la Cărturești Carusel: „mamifere subatomice”, de Vlad Beu
| iunie 6, 2022
Miercuri, 8 iunie 2022, ora 19:00, la Librăria Cărturești Carusel, va avea loc lansarea volumului mamifere subatomice, de Vlad Beu, Editura Tracus Arte.
Invitați alături de autor: Raluca Dună, Sorin Despot.
Cu București pe fundal, asistăm la o nouă creare a lumii, de data asta având de-a face cu un ping-pong între dumnezeu și om (ți-a ieșit până la urmă/ exteriorul e țiplă/ prima dimineață/ redată în parametri/ corecți// e rândul meu acum/ no pressure, hă?), un om căruia îi e mai bine în partea neîncepută a realității, pentru că acolo, neexistând nimic încă, totul e posibil. Un om care știe din jocurile video că există camere fără interior care nu trebuie deschise. Odată deschise, interiorul lipsă al acestor camere poate fi înlocuit cu amintiri dintr-o copilărie trăită printre blocurile comuniste, în care copilul aduce mamei o pâine beton (lovește franzela beton, o lovește de cimentul de jos/ piatră lovind piatră/ nu ca să aprindă focul, deși de căldură/ avem nevoie mai ales) sau într-o curte, unde pe un scaun stă o bunică, iar copilul de pe genunchii ei devine din nou mare și, în încercarea de a-și reaminti tot, se trezește și descoperă că mai departe nimic nu-i/ e doar pop-up-ul/ you have a new memory, futu-i.
Un volum cu firul roșu făcut din pixeli, din care nu lipsesc nici precizia tăieturii versului și nici (auto)ironia, pe lângă nostalgia care plutește aproape peste toate versurile, în care se pot regăsi toți cei care ar putea cânta, la fel ca autorul, noi în anul 2000/ cu degetul lung pe întrerupător/ ne-am resetat/ de câteva ori.
Mina Decu
Vlad Beu s-a născut la Mediaș, în 1980. Fost IT-ist, a programat și coordonat dezvoltarea de jocuri video. În prezent locuiește în Comarnic. mamifere subatomice reprezintă debutul autorului.
Volum disponibil - îl puteți cumpăra
mamifere subatomice / Vlad Beu
Titlu: mamifere subatomice
Autor: Vlad Beu
Anul apariției: 2022
ISBN: 978-606-023-368-8
ISBN ebook: 978-606-023-371-8
Nr. pag.: 66
-
12,65 lei – 19,77 leiSelectează opțiunile
mamifere subatomice / Vlad Beu
Titlu: mamifere subatomice
Autor: Vlad Beu
Anul apariției: 2022
ISBN: 978-606-023-368-8
ISBN ebook: 978-606-023-371-8
Nr. pag.: 66
12,65 lei – 19,77 leiSelectează opțiunile
Noutăți
Imperiul Vlahilor si alte erori de cod/ Maia Levantini
Maia Levantini a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Locuiește în Statele Unite, unde predă psihiatrie și neuroștiințe la Universitatea din Pittsburgh. A debutat în 2017 cu romanul Cu titlu provizoriu. Romanul unui psihiatru melancolic – România, America, România (Ed. Compania), urmat în 2021 de Cine te uită (Ed. Tracus Arte). A publicat proză scurtă pe platforma online Laconic și în volumul Retroversiuni: Blocaje. Antologie de proză scrisă de femei (Ed. Paralela 45, 2024).
ISBN ebook: 978-606-023-718-1
-
32,00 lei – 40,00 leiSelectează opțiunile

Subsidente/ Rares Călugăr
Rareș Călugăr (n. 1997, Brașov) a publicat volumele de poezie Sangvinar (Tracus Arte, 2021) și Pădurea de scorțișori (Prut, 2024).
-
18,00 leiAdaugă în coș
Subsidente/ Rares Călugăr
Rareș Călugăr (n. 1997, Brașov) a publicat volumele de poezie Sangvinar (Tracus Arte, 2021) și Pădurea de scorțișori (Prut, 2024).
18,00 leiAdaugă în coș
disruptii/ oxana gherman
Oxana GHERMAN (n. 6 august 1987, Antonești, Ștefan-Vodă, Republica Moldova). Susține teza de doctorat în cadrul Institutului de Filologie al Academiei de Științe din Moldova (2016). Lector la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău (2014 2021). Cercetător științific la Institutul de Filologie Română „B. P. Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova (din 2020), șefă a Centrului de literatură și folclor (din 2025). A publicat volumele: Tentația identității (cronici și eseuri, Prut Internațional, 2020; Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova), Efect întârziat (poezie, Tracus Arte, 2021; Premiul Național pentru debut în poezie „Traian T. Coșovei”), Ființa plurală. Reflecții critice (Junimea, 2025) și Imaginarul sacrului. O hermeneutică a poeziei de după 2000 (Cartier, 2026).
-
25,00 leiAdaugă în coș

Albul de negru/ Spiridon Voinescu
Spiridon Voinescu N. 1973, Călinești, Argeș. Economist, manager-fondator al săptămânalului Atitudine în Argeș, publicație județeană cu apariție tipărită și online (www.atitudineinarges.ro) Volume
-
28,00 leiAdaugă în coș