Pier Paolo Pasolini (1922-1975), cea mai originală și, în mod paradoxal, și reprezentativă
figură a culturii italiene din cea de a doua jumătate a secolului XX, a fost un creator
proteic. Cunoscut pe tot globul pentru excepționalele sale filme de autor, în Italia văzut

înainte de toate ca poet-emblemă al unei întregi epoci, el a fost și un formidabil eseist și
jurnalist. După volumul de Scrieri corsare (Polirom, 2006), conținând cele mai incitante
intervenții civice din ultimii săi ani, volumul de față îi oferă pentru prima dată cititorului
român o antologie din scrierile sale despre literatură și artă. Selecția a urmărit să redea:
cele mai sugestive declarații ale autorului despre propria sa creație; principalele sale
abordări teoretice cu privire la literatură și artă, precum și pozițiile pentru care a militat în
incendiarele dezbateri culturale din Italia acelor vremuri; abordarea critică, interesantă în
sine, a unor importanți scriitori italieni și străini familiari cititorului român; și, firește,
câteva dintre scrierile cele mai semnificative despre cinematografie. Publicarea acestui
volumului vine să umple singurul gol major din imaginea pe care o aveau cititorii români
despre acest creator și gânditor excepțional.

„De ce iubesc cinematograful și de ce am trecut la el? Am vrut să schimb limba, să
părăsesc limba italiană; a fost o formă de protest împotriva limbilor și împotriva
societății. Însă adevărata explicație este că eu, făcând film, reproduc realitatea, adică
mă apropii extraordinar de mult de acest prim limbaj uman, care este acțiunea omului
așa cum se prezintă ea în viață și în realitate.” Această declarație a lui Pasolini, făcută la
sfârșitul vieții, pune în lumină setea lui de a adera la realitate, teoretizată explicit în
scrierile referitoare la cinematografie, dar lasă în umbră enorma sa creație de teoretician
și critic literar, bazată tocmai pe o rafinată interpretare a limbii italiene. Jurnalistica
literară și cea cinematografică, necontenit prezente la Pasolini, pornesc cel mai adesea
tocmai de la stil și limbaj, iar cronicile lui – surprinzător pentru polemistul care era – au
îndeobște ca deznodământ un exercițiu de admirație. Iar lucrul acesta spune ceva despre
calitatea umană a lui Pasolini.”

Smaranda Bratu Elian