Tracus Arte 15 ani la Gaudemus editia 30, Bucuresti 2023
| noiembrie 17, 2023La momentul aniversării a 15 ani de la înființare, cu peste 1500 de titluri în portofoliu, cu reduceri mai mari de 50% uneori, Editura Tracus Arte participă în perioada 22-26 noiembrie, între orele 10,00-20,00, la Târgul de Carte Gaudeamus- ediția 2023, în Pavilionul Central A Romexpo, Stand 205, nivelul 4.50.
În toată această perioadă ne-am străduit să respectăm în selecția diversă a publicațiilor noastre (opere originale și traduceri), criteriile de valoare fie că vorbim de poezie, proză, teatru, critică sau teorie literară și nu de puține ori titlurile noaste sunt opere esențiale, canonizate de (post)modernitate ori distinse cu importante premii naționale și internaționale.
Cititorii noștri știu!
Participarea la Gaudeamus 2023 va fi pentru noi o ediție aniversară, Tracus Arte 15 ani, la care vă așteptăm și cu noutăți editoriale dintre care amintim:
- Calul moare. Păsările își iau zborul/ Cântec pentru Căluțul de lemn uitat la soare. Trad. George Volceanov- Kassak Lajos/ Zalan Tibor
- Abstinență senina- Emilian Pal
- Rețele avangardiste, afilieri multiple- Balazs Imre Jozsef
- Pentru o femeie barbara. Trad. Diana Benea- Saviana Stănescu
- Desculț. Pavaj proaspăt turnat- Ion Agaci
- Omul de pe Lună. Trad. Toma Sava- Francis Godwin
- În căutarea nefericirii- Ioana Drăgan
- Trad. Mădălina Ghiu- André Gide
- elegiile din drumul taberei- Gelu Diaconu
- Eva si raiul domestic- Silviu Dudescu
- 33 de cântece pentru Didgeridoo- Nicolae Coande
- Hermetica mirabilis- Daniel Pișcu
- Leopard cu dresuri de mătase neagră- Doina Roman
- Bipolarul de la mansardă- Gelu Vlașin
- Șosete pentru după-amiază- Suzan Mehmet
- Tehnofob- Marius Florea
- Memorie de Alifant- Laurențiu-Ciprian Tudor
- Trost. Între realitatea visului și visul ca realitate. Michael Finkenthal
- Opere II, Christopher Marlowe.
- Cum comparăm literaturile, David Damrosch
- Opere III. Jurnalul unei vieți moarte de-a gata, Cristian Popescu
- Scrierea unui roman, Dumitru Țepeneag
PROGRAMUL EVENIMENTELOR TRACUS ARTE LA GAUDEAMUS 2023, ROMEXPO BUCUREȘTI:
Joi, 23 noiembrie 2023
ora 15:00 în spațiul de evenimente Marin Preda- nivelul 3.20, Pavilionul Central (A)
Lansare carte: Opere III. Jurnalul unei vieți moarte de-a gata, de Cristian Popescu.
Participă: Dana Popescu-Jourdy, Mircea Martin, Mugur Arvunescu, Alexander Hausvater, Cătălin Tîrlea.
Moderator Ioan Cristescu
- Jurnal de un fel sau altul a scris Cristian Popescu aproape tot timpul, în poeme sau chiar în articole de ziar. Jurnalul unei vieți moarte de‐a gata, unul din titlurile date de autor, s‐ar fi putut numi și „Caietele Popescu”, pentru că nu am făcut decât să transcriem manuscrisele pe care le‐am putut recupera și să le ordonăm cronologic, de la cele trei caiete din 1987 până la ultimul caiet care se încheie pe 13 februarie 1995, cu o săptămână înainte de a muri, pe 21 februarie 1995.
Vineri, 24 noiembrie 2023
ora 15:00 în spațiul de evenimente Marin Preda- nivelul 3.20, Pavilionul Central (A) Lansare de carte: Memorie de Alifant. Carte de taifas, de Laurențiu-Ciprian Tudor
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe la standul 205,Tracus Arte, nivel 4.50.
Participă: Laurențiu-Ciprian Tudor și Nicu Alifantis. Moderator Ioan Cristescu
- Am încercat să surprind lumea interioară a unui artist adevărat, un om care face, anul acesta, 50 de ani de carieră. Acesta este darul meu și, prin ricoșeu, darul vostru. Pentru că, sunt sigur, la finalul încercării mele, îl veți aplauda și vă veți întoarce la muzica lui, mai atenți. Și asta e tot ce contează. Dar din dar din dar…pentru o mai bună întrebuințare a darului vieții. Laurențiu-Ciprian Tudor
Sâmbătă, 25 noiembrie 2023 ora 12:00 la standul propriu (stand 205,Tracus Arte, nivel 4.50)
Lansare de carte: Leopard cu dresuri de mătase neagră, de Doina Roman.
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe.
Participă: Adi G. Secară, Tudor Voicu, Doina Roman.
Moderează Ioan Cristescu
- Sub egida unui titlu suprarealist (Leopard cu dresuri de mătase neagră), remarcabilul poesis al Doinei Roman relevă o sensibilitate (mai ales gravă) care se topește în varii senzații comunicative, sugerând – într-o inedită paradigmă expresivă – că posibilul coabitează cu reversul său doar în mediul simbolic al emoției, realizând astfel o subiacență stilistică de mare finețe pe care, neîndoielnic, poeta o stăpânește instinctiv (socotind că – slavă Domnului! – talentul nu prea are tangențe cu volitivul)… Adelina Pop
Sâmbătă, 25 noiembrie 2023
ora 14:00 în spațiul de evenimente Marin Preda- nivelul 3.20, Pavilionul Central (A) Eveniment Tracus Arte 15 ani- Lectură publică.
Participă: Paul Gabriel Sandu, Doina Roman, Gelu Vlașin, Caius Dobrescu, Pavel Șușară, Romulus Bucur, Cătălina Matei, Claudiu Komartin, Gabriela Toma, Ionuț Bogdan Ștefănescu, Ioana Diaconescu.
Moderează: Ioan Cristescu și Bedros Horasangian
- Vă invităm să vă bucurați alături de noi de aniversarea prin poezie a 15 ani de existență. Câțiva dintre autorii Tracus Arte ne oferă acest dar!
Sâmbătă, 25 noiembrie 2023
ora 16:00 la standul propriu (stand 205,Tracus Arte, nivel 4.50)
Lansare de carte: Bipolarul de la mansardă, de Gelu Vlașin.
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe
Participă: Vlad Tăușance, Sorin Despot, Gelu Vlașin
Moderează Ioan Cristescu
* Poezia lui Gelu Vlașin este o mostră a cât de eficient poate fi cuvântul în a ne duce dincolo de limita a ceea ce este înțeles și pentru a ne întoarce apoi din nou pe pământ, ca ființe trecătoare, în acest labirint sensibil al existenței umane. Abdul Hadi Sadoun
Duminică, 26 noiembrie 2023
ora 12:00, în spațiul de evenimente Mircea Sântimbreanu- nivelul 7.70, Pavilionul Central (A) Lansare de carte: Cum comparăm literaturile, de David Damrosch. Traducere Roxana Eichel
Participă: Carmen Mușat, Roxana Eichel, Delia Ungureanu, Caius Dobrescu
Moderează Ioan Cristescu
În colecția Cultura Ideilor, coordonată de Carmen Mușat, un nou volum David Damrosch- Cum comparăm literaturile. Studiile literare într-o epocă a globalizării.
- David Damrosch propune un discurs fără sobrietatea melancolică și spiritul implacabil al lui Harold Bloom – cunoscutul critic american a cărui operă a declanșat și în România atâtea dezbateri despre canonicitate, estetic, valoare de reprezentativitate socială a literaturii –, dar deloc străin de ironia acestuia și de sensibilitatea sa față de valoarea estetică. În termeni generici, studiile din Cum comparăm literaturile umanizează teoria în perspectivele sale asupra literaturii comparate și mondiale, incluzând într-un mod foarte firesc continuumul dintre „persoană și persona” în cazul comparatiștilor și scriitorilor analizați și compunând un dialog verosimil al acestora. Roxana Eichel
Duminică, 26 noiembrie 2023 ora 13:00, în spațiul de evenimente Marin Preda- nivelul 3.20, Pavilionul Central (A)
- Dialog despre cât este de credibilă nefericirea celuilalt.
Participă scriitoarea Ioana Drăgan și eseistul Valentin Protopopescu.
Evenimentul va fi urmat de o sesiune de autografe la standul 205,Tracus Arte, nivel 4.50.
Un eveniment Tracus Arte în jurul romanului În căutarea nefericirii, de Ioana Drăgan
- Lansare Opere II. Doctor Faustus. Arden din Faversham. Poeme, de Christopher Marlowe. Traducere: George Volceanov și Anca Ignat Participă: Lucia Verona și George Volceanov Moderează Ioan Cristescu
Al doilea volum al integralei Marlowe reunește celebra tragedie Doctor Faustus, piesa până recent considerată anonimă, Arden din Faversham, cel mai probabil rodul colaborării dintre Marlowe, Thomas Kyd și Shakespeare, și superbele poeme Hero și Leandru și Păstorul îndrăgostit către iubita sa.