Necuprins/ Florea Miu
Florea Miu s-a născut la 27 noiembrie 1951, în comuna Vedea, jud. Teleorman. A urmat liceul teoretic în orașul Roșiorii de Vede (1966-1970), apoi Facultatea de Filologie a Universității din București (1971-1975), specialitatea română-latină. După absolvire, funcționează ca profesor la Păunești-Vrancea, iar în 1977 se stabilește în Craiova, unde, până în 1980, continuă să lucreze tot în învățământ, ca profesor-educator. În 1980, la recomandarea lui Marin Sorescu, este numit redactor la publicația militară „La datorie”, unde rămâne până în 1982, când trece la Editura „Scrisul Românesc”, la care lucrează până în 1991. Urmează câțiva ani de activitate în presa cotidiană, mai întâi la „Cuvântul libertății” (1991 1995), apoi ca secretar general de redacție și șef de departament la „Gazeta de Sud” (1995-1997). Ulterior trece la Primăria Municipiului Craiova, ca șef al serviciului Imagine, protocol, relații internaționale, în același timp conducând ca redactor-șef săptămânalul „Curierul Primăriei”, unde se îngrijește de publicarea unor lucrări dedicate orașului (Monumentele Craiovei, Grădinile și parcurile Craiovei, Bisericile Craiovei ș.a.). Din 2002 a fost redactor, apoi redactor-șef adjunct la revista „Ramuri” până la pensionare.
-
20,00 leiAdaugă în coș






