Descriere

“Deci, fiind trei, putem spera nu doar la al patrulea, ci şi la nenumăraţi alţii.” “Aşa ar trebui. Acum, ştim noi? Iată că deocamdată din pâclă doar soarele iese, ca un al patrulea, născut, nu întâmplător în ziua a patra, cum să nu îl iubim? Ce nebun nu iubeşte soarele?” “Bravo, uite, spun, în felul ăsta, dacă doar sori şi luminători vor ieşi din pâclă, va fi tare simplu să demonstrăm, hâc, nesfârşita iubire şi cuprindere de care suntem capabili noi trei!”

“Lumina roşie a răsăritului se revarsă în valuri schimbătoare înaintea noastră, transformând jăratecul aprins al focului în cenuşă uşor luminată. Noi stăm, de parcă soarele ne-ar face poză, zgribuliţi şi fericiţi, pe banca noastră improvizată. Cu un vraf de cenuşă în faţă, cu damigeana sunând a gol, cu umerii sudaţi, admirăm începutul unui an, care nouă nu ne promite nimic…” (Moni STĂNILĂ)