Descriere

„O distinctă coregrafie a absenţei ne propune doamna Anca Stănescu. Pierdută într-o mulţime fără chipuri ori nume, poeta îşi caută identitatea printre oameni şi obiecte care, în viziunea sa, au aceeaşi „însuşire”: indiferenţa.

O invizibilizare a unor umbra ce pot deveni oricând trecut sau viitor bântuie prin versurile sale: „Îmi las enoţiile să populeze aglomeraţia de seară/ Ca o colonie de termite./ Încerc să descopăr între oameni chipul bărbatului care poartă aceeaşi tristeţe ca şi mine/ Fără rezultat/ Sau măcar mâinile bărbatului care, abătut, şi le-a sprijinit de cap la fel ca mine./ Nimic”.

Poemele doamnei Stănescu dovedesc emoţie şi profunzime dozate într-un inedit al metaforei. Corporalitatea acestui sentiment prinde şi glas şi, ca o forţă magnetică, capătă şi forma sintagmei tipărite. (…) Poezia doamnei Anca Stănescu practică un imagism depresiv, un discurs poematic ce îmbină trecutul, uneori nostalgic, cu un prezent aflat într-o continuă mişcare şi pe care poeta îl priveşte cu un ochi de o precizie cinematografică; uneori ideile sunt lăsate în urma imaginii ce capătă o forţă de sugestie de o pregnanţă mai convingătoare.” Traian T. Coşovei