Magazin Online de cărți

Reduceri!

Cartea cu fleacuri / Livius Ciocârlie

Autor: Livius Ciocârlie

Titlu: Cartea cu fleacuri

Anul apariției: 2020

Nr. pagini: 288

ISBN: 978-606-023-212-4

36,00 lei

În stoc

Compare

Share this product

Descriere

Cartea cu fleacuri e poate cel mai atipic volum al scriitorului, o mărturie asupra existenţei cotidiene în care tonul ludic, degajat al unor notaţii e repede temperat de reprize în cel mai pur stil cioranian, cinic şi amar. Literatura înaltă şi micile întâmplări născătoare de perplexitate dintr-un Bucureşti „de adopţie”, impresiile din Occidentul ultracivilizat şi cugetările demistificatoare, autoironice despre vârsta senectuţii îşi găsesc locul în această carte subtilă despre „fleacurile” esenţiale ale vieţii.

Văd un copil de vreo şapte ani în braţe cu, abia ducându-l, unul de trei. Cerşind. Silit de părinţi, nu mă îndoiesc. Nu neapărat din sărăcie. E jobul lor. Deci, să fim calmi. Să spunem aşa e lumea şi să vorbim mai rar despre un Dumnezeu atoatevăzător.

Poate că sunt nedrept sau, mai exact, pun greşit problema. Îi cer lui Dumnezeu ce nu poate să dea. Poate că El nu e decât un strat al lumii, spiritualitatea ei, accesibilă celor care au harul, celorlalţi rămânându-le superstiţia şi speranţa. Atunci nu mai contează dacă Dumnezeu l-a creat pe om sau omul l-a creat pe Dumnezeu.”

Livius Ciocârlie

Livius Ciocârlie s-a născut pe 7 octombrie 1935, în Timișoara. Este critic literar, prozator și eseist, laureat al Premiului Național pentru Literatură. În 1958 își încheie studiile filologice la Universitatea din București și, revenit în orașul natal, lucrează ca bibliotecar, profesor în învățământul secundar, muzeograf la Muzeul Regional al Banatului. În 1963 devine asistent la Catedra de limba și literatura franceză a Universității din Timișoara, iar în 1990, profesor. Între 1990 și 1994 este profesor invitat la Universitatea din Bordeaux. Din 2000 se stabilește în București. Este autorul unor experimente prozastice situate la granița dintre ficțiune și eseu.

De același autor:

Realism și devenire poetică în literatura franceză (1974, Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România)

Negru și alb. De la simbolul romantic la textul modern (1979, Premiul USR)

Mari corespondențe (1981)

Eseuri critice (1983, Premiul USR)

Un Burgtheater provincial (1984)

Clopotul scufundat (1988; ed. a II-a, 2018, Ed. Tracus Arte)

Fragmente despre vid (1992)

Paradisul derizoriu. Jurnal despre indiferență (1993)

Viața în parantezăJurnal 1965-1977 (1995, Premiul Fundației pentru o Societate Deschisă)

Cap și pajură (1997)

Caietele lui Cioran (1999)

Trei într-o galeră (1998, Premiul ASPRO)

De la Sancho Panza la Cavalerul Tristei Figuri (2001, Premiul USR)

& comp. (2003)

…pe mine să nu contați.” Convorbiri cu Mircea Bențea (2003)

Bătrânețe și moarte în mileniul trei (2005)

Pornind de la Valéry (2006)

Cu dinții de lână. Jurnal 1978-1983 (2008)

Cartea cu fleacuri (2010)

Exerciții de imaturitate (2013)

Urmare și sfârșit (2016)

Informații suplimentare

Greutate 0,3 kg
Dimensiuni 14 × 20 × 6 cm
Anul apariţiei

ISBN

Număr de pagini

Recenzii

Nu există recenzii până acum.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Cartea cu fleacuri / Livius Ciocârlie”

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *