Cercul de frig / Gheorghe Filip
Titlu: Cercul de frig
Autor: Gheorghe Filip
Anul apariției: 2020
ISBN: 978-606-023-154-7
22,50 lei
În stoc
CompareDescriere
Dacă vreau, se iscă apoi un gând, pot să-mi mișc o mână. Dacă vreau, îndrăzni mai mult același gând, pot să mă ridic de aici și să plec. Desigur, răspunse alt gând. Dacă vrei, poţi să faci toate astea, dar tocmai pentru că știi că poţi, e mai bine să nu faci nimic. Dacă vreau… Da, îl întrerupse grăbit al doilea gând, dacă vrei, poţi să nu vrei și e bine să știi că a nu vrea este egal cu a fi fericit. Cel mai greu, de fapt, e să nu vrei, pentru că dobândirea nimicului înseamnă dobândirea deplinei fericiri. Apoi gândurile, mulţumite sau obosite numai, tăcură.
Bil mai realiză că interiorul lui semăna cu un acvariu tulburat, în care pești mărunţi, sufocaţi după ce se loviseră înnebuniţi de pereţi, își întorceau în sus, sticloși și resemnaţi, albul burţilor. Se poate muri, mai bolborosi un gând și o căldură cu miez galben se înfipse în trupul lui Bil ca într-o banană. Nisipuri fierbinţi și pescăruși de argint trecură pe sub pleoapele lui, maci sângerii și jerbe de trandafiri, flăcări mari, mistuitoare. Surâzând, Bil intra sub alte orizonturi. (fragment din volum)
Născut în 1945 în Dumbrava, jud. Prahova, Gheorghe Filip face școala elementară în satul natal, liceul la Ploiești și Facultatea de Filologie la București. A fost profesor la Alexandria, iar din anul 1989 redactor la ziarul Teleormanul, pe care îl conduce din decembrie 1989 până în 2003. În 1983 debutează, la Scrisul românesc cu volumul de proză scurtă Nevoia de amintiri. Publică un alt volum de proză scurtă Cămașa de duminică. Îi apar romanele: Muzeul viu, Între două lumi, Castelul cu ferestre galbene scrise înainte de 1989. Sub genericul Magia nisipurilor publică, după 1989, cinci romane despre complexa perioadă de tranziție, care lucrează intens și adesea dramatic asupra caracterelor: Directorul de imagine, Vine președintele, Nepotul lui Me_sto, Crucea Sudului și Fecioara de _er. În anul 2016 publică, la Editura Tracus Arte, volumul de proză scurtă A doua viață, iar în 2019, la Editura Semne, volumul de proză scurtă Zarea de cenușă a speranței, premiat de Filiala de proză București a Uniunii Scriitorilor în anul 2019.
Informații suplimentare
Greutate | 0,3 kg |
---|---|
Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
Anul apariţiei | |
Format | |
Număr de pagini |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.