Descriere

Scriitura Aniței Vulcan Grigoriu se situează la intersecția dintre biografic și arhetipal. Înapoi la Eleusis urmărește povestea protagonistei – Brândușa –, dar și a comunității în mijlocul căreia a crescut și în care revine, ca atrasă de o forță magnetică – cea a Țării Pădurilor Albe. Liniile existenței eroinei se întrețes cu cele ale tărâmului natal, iar experiențele-limită prin care trece tânăra sunt simultan trepte ale cunoașterii de sine, dar și imagini generice ale traumei, pierderii sau maternității. Lumile reale și interioare sunt supuse procesului lent și dureros al destrămării. Mesajul ultim al romanului (gândit ca o a doua secvență dintr-un triptic început prin Fata cu aluniță) rămâne cel al transfigurării suferinței și al reconstruirii sinelui, dincolo de umbrele trecutului și de dificultățile prezentului. Respirația cărții este una profund feminină. Statutul femeii în lume, responsabilitățile ei, formele de abuz a căror victimă este adesea, maternitatea și relația mamă-fiică – toate sunt reflectate în textul cu accente confesive, în care au loc deschideri și închideri simbolice, ca pentru a pecetlui, prin iertare și asumarea rădăcinilor, soarta personajului central.

Cristina Bogdan

***

Cum răspunzi vieții când timpul potrivit poate părea cel mai nepotrivit? O mare așteptare se împlinește, dar vine cu încercări neașteptate, în această carte despre demnitatea femeii. Viața Brândușei reîncepe nu doar fiindcă devine mamă – într-un timp de neînlocuit și pentru legătura acesteia cu propria mamă –, ci și pe fondul unor despărțiri suportabile în măsura în care fiecare poate fi trăită și integrată ca un rămas-bun. Dar cum ajungi să simți că poate rămâne ce e bun din ceea ce ai fi preferat să nu trăiești? Și pierderile devin trepte pe calea regăsirii pentru protagonista Aniței Vulcan Grigoriu. „Învățăm să trăim din nou, fără grabă, ca niște copii care fac primii pași”, în rezonanță cu încredințarea – tulburată, dar și limpezită – în Dragostea care nu cade niciodată.

Vasile Gribincea