Descriere

Citesc, cu bucurie enormă, volumul lui George Chiriac. Textul curge, clipocind ca o apă de munte, pe ecran. Omagiu lui Richard Brautigan (Trout Fishing in America): așa că versurile „spun da pentru Sfânta Anarhie”. Pentru „sticle. Stridii. Picioare. Lucruri care se desfac și se sorb”. Abia îmi stăpânesc râsul în barul „Moartea heringului”, pe care l-ar fi iubit, desigur, Hemingway și de unde mă (va) culege „T.S. Eliot cu armata sa/ de privighetori în extaz.” Uneori cunosc „dragostea / ca o fereastră de la care te arunci.” Alteori îmi dau seama ca sînt „un fel de specie invazivă./ Un fel de armă.” Lumea – biologie pură – e reabilitată în cartea asta nouă, ludică și metafizică, a unui poet adevărat. În lumea asta aș locui de plăcere.

Ștefan Manasia

George Chiriac știe bine ce are de făcut: își poartă cititorul într-o lume care promite tot întunericul. Îi arată baruri întortocheate, orașe din sticle de votcă și femei reconstruite din bucăți. Universurile se dezasamblează, imaginea se face alb-negru, marea vuiește în creier, iar vântul apocaliptic își vede mai departe de crimele sale invizibile. „Lucruri care se desfac și se sorb” este o lovitură marinărească de pumn care zdrobește totul în calea ei, după care vă veți ridica alți oameni, neapărat. Ca și cum ați trece prin iubire, cu bestialitate. Prin „dragostea, ca o fereastră de la care te arunci”.

Lavinia Bălulescu

George Chiriac este un mutant. Cu două caracteristici remarcabile. Prima: nu e sângeros. E blând. Privirea sa se mișcă pe cerul nostru, scotocind prin mațele nopții. A doua: folosește cuvinte. Care, la rândul lor sunt mutante și ele, evident. Mutațiile acestea zise punctiforme (deși aș folosi mai degrabă adjectivul „punctuale” în cazul acesta) – datorându-se substituirii, eliminării, inserării, inversării unor morfo-, sintacto-nucleotide – apar și reapar pe parcursul corpului textual, transformându-l cvasi-miraculos de la un moment la altul. Rezultatul este un Proteu poetic admirabil. Și într-adevăr viral.

János Szántai