Mama si alte istorisiri/ Ioan Cordos
Ioan Cordoș s-a născut la 15 iunie 1956 în localitatea Vărșand, județul Arad. A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, promoția 1975 și Facultatea de Medicină din București în anul 1981. Între 1981 și 1990 este medic șef de unitate militară. Din 1990 până în anul 2000 lucrează ca medic specialist, apoi primar de chirurgie generală și toracică în Spitalul Clinic de Urgență Militar Central București. A condus Clinica de Chirurgie toracică din Institutul de pneumoftiziologie „Marius Nasta” – București din 2000 până la ieșirea la pensie din iunie 2023. A debutat în aprilie 1977 în revista Amfiteatru cu o prezentare de Ștefan Bănulescu. În 1998 îi apare la Editura Etios (Brașov) volumul de nuvele În câmpul cel cu flori, iar în 2013 îi apare la Tirana traducerea în limba albaneză a nuvelei „Ultimul drum” (din vol. În câmpul cel cu flori). În 1979 i se acordă Premiul I pentru proză și reportaj al revistelor Viața studențească și Amfiteatru.
25,49 lei
CompareDescriere
Pentru multă lume, Ioan Cordoș este doctorul. Pentru puțini cunoscători, el este și un scriitor-povestitor. Prima lui carte, În câmpul cel cu flori, apărută în 1998, a trecut prea puțin observată, deși beneficia de o generoasă prezentare pe coperta 4 a marelui prozator Ștefan Bănulescu. A trecut peste un sfert de secol și romancierul ce se anunța nu a revenit în spațiul literar. O face acum cu același stil direct, cu economie de mijloace stilistice, în spații diverse aproape mitice, cu personaje complexe în simplitatea lor, cu inserții textuale și paratextuale ce par postmoderne, într-o construcție narativă tradițională. E un flux al memoriei, nu ca terapie, ci ca retrăire a momentelor, așa cum mărturisește: „M-am abținut cu greu, dar memoria – nu”. Mama și alte istorisiri nu trăiește din autoreflexivitate, ci din ceea ce am putea numi ființele memoriei și nu ale ficțiunii.
Ioan Cristescu
*
Răbdătoarea vegetală se legănă în sus și în jos ca un supus care-și salută stăpânul și rămase
nemișcată, parcă în așteptarea unei noi porunci. A treia pleoapă se zbătu neliniștită de mai multe
ori – greu de spus de câte, judecând doar faptul că mișcarea celestă este mult deasupra
percepțiilor omenești – umectând corneea, apoi ochiul, rămase nemișcat; la fel și capul. În ciuda
vederii monoculare, guguștiucul fixă întreaga imagine și ceva pe deasupra, adică: starea de spirit
generală, atmosfera, sentimentele individuale, ionizarea aerului, mișcările curenților, șoaptele
frunzelor și, din când în când, scârțâitul supărător al unor crengi prost tunse care se tot ciocneau
și frecau între ele, mișcate de densitatea arșiței în drumul ei ascendent, scoțând niște scrâșnete
Informații suplimentare
ISBN | |
---|---|
Format | |
Număr de pagini | |
Anul apariţiei |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.