Descriere

”De cînd l-am cunoscut și i-am citit primele texte, și nu sunt puțini ani de atunci, am fost convins că Gheorghe Stroe este un prozator pur-sînge. Fiind un bun teoretician și un autor de interpretări critice pertinente, de un scrupul al lecturii vecin cu mania, prozatorul aplică sieși analizele sale minuțioase. De aceea, fiecare povestire este în mod vizibil rezultatul unei cumpăniri îndelungate. Gheorghe Stroe este un ceasornicar al prozei (am în vedere și impecabila povestire ”Vacheron Constantin”) înainte de a fi, la propriu, un pasionat al orologeriei. Fiecare angrenaj al acțiunii, toate arcurile personajelor trebuie să concure pentru ca mașinăria să arate ora exactă. Implacabil, lucrul acesta se produce pentru că autorul are o grijă amarnică a detaliilor.

Aparent, stilul lipsește. Narațiunea curge clară, fie că e la persoana întîi, a treia sau chiar a doua, indiferentă la eventualul absurd al situației. Odată ce acceptăm premisa, la modul kafkian, mecanismul funcționează fără greș. Tîlcurile și umorul sînt întotdeauna implicite, mai mult decît discrete. La suprafață ne vom întîlni cu masca seriozității perfecte, ridicolele și pateticele personaje sînt luate tocmai cum le place lor să apară și cum, de fapt, ar trebui luate în seamă de ceilalți – mă gîndesc anume la ”Speranța bătrînului judecător”. Nu numai prin profesiunea unui personaj această povestire ne face să bănuim că elvețianul, ca și conaționalul său Hermann Hesse, se află printre preferații, poate chiar mentorii lui Gheorghe Stroe.

Într-un peisaj foarte divers al prozei noastre de azi, care nu duce lipsă de valori, unele insuficient recunoscute, profesorul francofil și ceasornicarul amator din Roșiori își poate revendica, mai ales prin volumul de față, un loc de onoare.” Horia Gârbea