Trei nuvele care explorează, din unghiuri diferite, relația omului cu timpul: întoarcerea trecutului, suspendarea prezentului și iluzia alegerii viitorului.

CĂTĂLIN GHIŢĂ (n. 18.10.1976) este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată. Principalele sale direcții de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, teorii ale receptării literaturii, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și istoria culturală a epocii moderne. A publicat, în calitate de autor sau de editor, peste 25 de volume, apărute în țară și în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos), pentru care a primit numeroase distincții literare. Între altele, este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România.

Antologie alcătuită de Teodor Dună

DĂNUȚ IVĂNESCU (născut în 1964 la Ploiești), inginer de formație, a debutat în 1992 în Jurnalul SF, primul săptămânal de cultură science-fiction din România, unde a publicat constant până în 1996. I-au apărut texte în mai multe antologii și volume colective, dintre care cea mai importantă s-a dovedit a fi Motocentauri pe acoperișul lumii (1995), considerat manifestul unei generații. A contribuit, în calitate de editor, autor sau coautor la apariția unor volume legate de fenomenul rock/metal, cum ar fi Jim Morrison – O rugă americană și alte scrieri (1995), Zeppelin von Rock (1997) și Nirvana Spirit (1998), dar și a unei serii de dicționare dedicate metalului extrem (black, death și doom metal). Între anii 2000 și 2008 a fost editor și redactor al revistei Heavy Metal Magazine. A debutat în volum propriu cu Palimpsestul de la Colina cu Apendice (2021), o ucronie amplă, a cărei acțiune se întinde pe mii de ani.

Drama unei povești nu se ascunde în ceea ce se întâmplă în ea, ci în ceea ce se întâmplă în afara ei. Acel, „cear fi fost dacă…”. Știi de ce te-am adus în Piața Romană? Aici e una din zonele cele mai aglomerate din București, aici au început cele mai multe povești și aici s-au terminat, aici autobuzele care intră în stație au venit cu cineva și au plecat cu altcineva, apoi au revenit iar, dar… cu alții, mereu alții. E ca un dans perpetuu, un dans bolnav, dansul umanității risipite în povești. Și pentru că aici București mi-a dat și tot aici București mi-a luat… Iar astăzi vreau să îți vorbesc despre reîntoarceri, despre momentul pe care fiecare îl trăiește întro zi, acela în care își amintește și retrăiește. Ai vrea să te întorci, dar nu o faci, la ce bun? Însă unii o fac, inconștienți, disperați, obligați poate, ajung la punctul de plecare, dar acolo nu mai e nimeni, sau e altcineva, sau e cel pe care vor cu ardoare să-l regăsească, însă nu întâlnesc decât o epavă a acestuia, un personaj semănând vag cu cel pe care și-l amintesc, un străin, adică o poveste.

Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București. Volumul său, Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006), a câștigat concursul de debut la Editura Vinea și apoi a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” – Opus Primum. A publicat poezie în antologia In Our Own Words: A Generation Defining Itself și a fost prezent cu poezii, eseuri și literatură în mai multe reviste de cultură upground & underground locale și internaționale. Lucrează de peste 18 ani în publicitate și comunicare. Autorul publică eseuri și literatură și în mediul digital, pe substack-ul propriu: eugensuman.substack.com