Un râu negru poemul / Conița Lena
Titlu: Un râu negru poemul
Autor: Conița Lena
Anul apariției: 2022
ISBN: 978-606-023-401-2
Nr. pag.: 100
13,50 lei
În stoc
CompareDescriere
Poeta Conița Lena (Elena Predescu) a debutat cu poezie în revista Luceafărul, în 1981, cu pseudonimul Eliseea Codreanu. Sub numele de Conița Lena, a publicat în suplimentul de cultură Ziua Literară, începând cu anul 2003. A colaborat cu revistele poesis, Lucreafărul,Poezia, Nord Literar, Paradigme XXI, Familia, Convorbiri literare, Antares, Argeș, Cafeneaua literară etc.
Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.
A publicat volumeloe de versuri “Ușă de biserică” (Editura Junimea, 2005), “Kenzo floare cheală” (editura Tiparg, 2007) și “Supradoza – poeme de uscat zilele” (editura Tiparg,2008). În anul 2005 a primit Premiul pentru poezie la Festivalul “Sensul iubiri” de la Turnu Severin. A urmat Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Pitești, în 2008. În anul 2008 a primit Premiul pentru Literatură al Revistei Argeș, iar în 2013 Premiul pentru Poezie al Revistei Cafeneaua Literară, ediția a III-a, 2014.
“Autoarea, soția poetului Valentin Predescu, din Pitești, s-a făcut inițial remarcată în paginile suplimentului Ziua Literară. Publicată sub formă de volum, ceea ce înseamnă integrate într-o construcție (fie și aparentă), poemele sale își evidențiază și mai clar originalitatea. Scrisul Coniței Lena nu seamănă cu al nimănui, deși seamănă cu toată literatura română, de la folclor la poezie livrescă din secolul douăzeci.”
(Alex Ștefănescu)
Informații suplimentare
Greutate | 0,3 kg |
---|---|
Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
Titlu | Un râu negru poemul |
Autor | Conița Len |
ISBN | |
Anul apariţiei | |
Număr de pagini |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.