Magazin Online de cărți

Cart

Carti cu autograf

Afișez 21 - 28 din 28 de rezultate

Pana cand/ Carmen Firan (carte cu autograf)

Poetă, prozatoare, eseistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film, Carmen Firan deține Premiul I la Poezie pe America de Nord acordat de prestigioasa revistă New York Review of Books, 1998. Între 1990 și 1997 este secretar executiv la Fundația Culturală Română, apoi, până în 2001, director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Se stabilește în Statele Unite și devine director de dezvoltare la Fundația Pro Patrimonio, dedicată restaurării patrimoniului cultural românesc. Publică zeci de volume de poezii și proză în România și SUA, este membră a Societății Poeților Americani și a PEN Clubului din New York.

19,03 lei

Plastic Jesus/ Dan Radu Mihai (carte cu autograf)

Dan Radu Mihai (n. 1972) este regizor, scenarist și scriitor. După studii de film și experiență în publicitate și producția cinematografică, și-a manifestat prezența la intersecția dintre imagine, text și narațiune în cadrul unor proiecte culturale care aduc împreună cercetarea istorică și tehnologia. În 2022, a publicat, împreună cu Dan Sociu, volumul de proză Monarh, iar în prezent pregătește adaptarea acestuia pentru marele ecran, în calitate de regizor și co-scenarist al filmului.

Acest volum de poezii reprezintă debutul său editorial individual.

26,43 lei

Soare peste Auschwitz/ Oana Șerban (carte cu autograf)

Oana Șerban este membru Young Academy of Europe și profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Este Director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autor al volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions (De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication. (Anti- )Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives (Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016) și coeditor al unor volume de estetică, filosofia culturii și istoria modernității europene. Volume apărute la Routledge, Edinburgh University Press și Suny Press includ cele mai recente studii ale sale despre arta biopolitică și biopolitica italiană. Oana Șerban predă estetică, filosofie modernă, studii culturale, dar și studii de Holocaust, încadrate ca o istorie biopolitică a antisemitismului și antiumanismului, și este directorul unui proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI, Biopolitical Art in the Post-Holocaust Time. A tradus diferiți autori, precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson, Fabienne Brugère și Jean d’Ormesson.

45,00 lei

Țară europsită / Călin-Andrei Mihăilescu (carte cu autograf)

Autor: Călin-Andrei Mihăilescu

Titlu: Țară europsită

Anul apariției: 2020

ISBN: 978-606-023-161-5

33,30 lei

Teatru VI / Matei Visniec (carte cu autograf)

Disponibil și în format electronic în magazinul

Poet, dramaturg, romancier, jurnalist, Matei Vișniec s-a născut la 29 ianuarie 1956, în Rădăuți, județul Suceava. A debutat cu poezie în 1972 în revista Luceafărul. Mai tîrziu, stabilit la București, unde a făcut studii de filosofie și istorie, s-a numărat printre fondatorii Cenaclului de luni condus de criticul Nicolae Manolescu. A debutat în volum în 1980, la Editura Albatros, cu o culegere intitulată La noapte va ninge. În septembrie 1987 a reușit să plece în Franța, unde a cerut azil politic. Între 1990 și 2022 a lucrat ca jurnalist la Radio France Internationale. După căderea comunismului, în 1989, activitatea lui Matei Vișniec s-a derulat între Franța și România, între două culturi și două limbi, între Vest și Est. Matei Vișniec este autorul mai multor volume de poezie și de articole, a șase romane, a unei culegeri de nuvele și a peste 70 de piese de teatru.

75,00 lei

Tratat de gringologie/ AG Weinberger (carte cu autograf)

AG Weinberger (n. 1965 la Oradea) este muzician, autor, eseist și una dintre cele mai pregnante voci ale libertății artistice din România. Cu o vastă experiență de viață și o carieră de peste patru decenii, el îmbină virtuozitatea muzicală cu o gândire critică profundă și o retorică elegantă, devenind un reper cultural greu de ignorat. Ancorat în realitățile central și est-europene, pasionat de blues, de jazz, dar și de muzică electronică și cea contemporană, Weinberger nu doar interpretează, ci rescrie paradigme – fie pe scenă, fie în scris sau în spațiul civic. Carisma sa nu se oprește doar la muzică: textele sale, adesea polemice și incomode, sunt manifeste împotriva superficialității și a imposturii. Este un constructor de sensuri, un artizan al autenticității și un militant constant pentru demnitatea creației. Fie că scrie, cântă sau conferențiază, mesajul său e același: arta nu este decor, ci rezistență. AG Weinberger nu cere aplauze – provoacă reflecție.

60,00 lei

Ultimul foton/ Eugen Suman (carte cu autograf)

Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București. Volumul său, Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006), a câștigat concursul de debut la Editura Vinea și apoi a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” – Opus Primum. A publicat poezie în antologia In Our Own Words: A Generation Defining Itself și a fost prezent cu poezii, eseuri și literatură în mai multe reviste de cultură upground & underground locale și internaționale. Lucrează de peste 18 ani în publicitate și comunicare. Autorul publică eseuri și literatură și în mediul digital, pe substack-ul propriu: eugensuman.substack.com

30,00 lei

Zilele unui timp infernal/ Gellu Dorian (carte cu autograf)

Gellu Dorian s-a născut la 13 octombrie 1953, în Botoşani. Poet, prozator, dramaturg, eseist. Debut literar în revista „România literară”, în 1972. Publică poezie în două antologii în urma unor concursuri la editurile Eminescu (1974) şi Albatros (1982). Volume de versuri publicate: Poeme introductive, 1986; Elegiile după Rilke, 1993; În căutarea poemului pierdut, 1996; Poeme golăneşti, 1997; Infernul migrator, 1997; Poesia mirabilis, 2000; Singur în faţa lui Dumnezeu, 2001, Un poet la New York, 2002; Cafeneaua Kafka, 2003; Elegiile de la Dorweiler, 2008; Alungînd tristeţea, ca Paganini, 2009; Poetul, 2010; Zece poeme exemplare din Tîrgul în care, cică, nu se întîmplă nimic, 2011; Cartea singurătăţilor, 2012; Şaizeci de pahare la o masă, 2013; Ierurgiile, 2014; Închizi fereastra. Şi zbori!, 2015; O sută de maeştri şi un discipol, 2015, Calea de urmat, 2017; Cealaltă viaţă, 2018; Gramote, 2019; La locul meu, 2022; El sau Ieşirea din ramă, 2023. Antologii de autor: În absenţa iubirii, 1996; Eranos – scene din viaţa şi opera Poesiei, 2003; Cartea tăcută, 2004; Criză şi melancolie, 2011; Abatorul umbrelor, 2011.

23,25 lei