„Care au fost, pe plan psihologic, consecințele comunismului în România, ale comunismului etatist și birocratic? Ar trebui vorbit în primul rând de infantilizare. Încetul cu încetul, poporul român, supus dictaturii, oprimat și îndoctrinat, a ajuns iresponsabil ca un copil. Mai rău: ca un copil bătut, maltratat, care e silit să mintă, să se ascundă, să fure. Intelectualii acestui popor aveau și ei cam aceeași mentalitate. Doar refugiul în arta pentru artă le mai putea da o identitate acceptabilă. Cât despre gândire, aceasta era supusă modului schizofrenic. Tot mințind, intelectualul aproape că ajunsese la o dublă personalitate. Mai grav e că nici când gândea împotriva regimului, nu putea gândi obiectiv, adică exagera în direcția opusă prin idealizare.”
Dumitru ȚEPENEAG