Magazin Online de cărți

978-606-023-508-8

Afișez singurul rezultat

Memorie de Alifant – carte de taifas / Laurentiu-Ciprian Tudor

Laurențiu-Ciprian Tudor, născut în 1973, la Brașov, este poet, eseist, jurnalist cultural, sociolog, trainer și educaționist. Este membru al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România din 2014. A debutat publicistic și editorial în anul 2003. A scris până acum opt volume de poezie. Pe lângă acestea, este semnatarul a trei cărți de dialog (cu Daniel Drăgan, cu Teodor Baconschi și cu Liliana Ursu) și a uneia de interviuri (cu 21 de scriitori). Este prezent în antologii și are numeroase apariții în revistele culturale din România (interviuri, poezie, cronică literară).
Din 2017 este secretar de redacție la Revista literară „Libris” din Brașov. În 2015 primește, din partea Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, „Diploma de excelență pentru evenimentul literar al anului 2015” (pentru organizarea primei ediții a Taberei de poezie BRAŞOAVE), iar în 2017 și în 2019 i se decernează Premiul CARTEA ANULUI al Filialei Brașov a Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumul „Licantropia poftei – poemele vârstei de mijloc”, respectiv pentru „Jurnal de cuplu. A Couple’s Diary”. Laurențiu-Ciprian Tudor este cunoscut și ca promotor cultural, din 2007 organizând aproape lunar (singur sau în grup) lansări de carte și alte evenimente culturale. De la finalul anului 2022,
este membru fondator al Asociației culturale și al revistei online „Epithet”.

34,01 lei