Fata cu alunita / Anita Vulcan Grigoriu (carte cu autograf)
Roman
35,94 lei
În stoc
CompareDescriere
Poveștile încapsulate în noi ies la iveală în momentele de răscruce ale existenței. Atunci anamneza, introspecția sau visele ne ghidează către pieile identitare pe care credem că le-am lepădat de-a lungul cărărilor sinuoase ale devenirii noastre. Privindu-le cu atenție, de la o anumită distanță critică, înțelegem că fiecare a avut un rol în construcția chipului pe care-l purtăm în prezent. Cartea semnată de Anița Vulcan Grigoriu surprinde treptele și pragurile unui destin, care adună laolaltă firele vieții unui personaj (fata cu alunița) și ale unei comunități (din Țara Pădurilor Albe). Sensul ultim al acestui Bildungsroman este acela că nu suntem niciodată doar individualități, ci părți dintr-un întreg, unite prin sentimentul apartenenței la un loc și o istorie anume. Felul în care deconstruiește și reconstruiește autoarea tradiții, practici și comportamente colective din universul arhaic și mereu nou al tărâmului copilăriei atestă credința că viața nu poate începe fără o întoarcere autentică înspre rădăcinile zborului. Darul de a naște este primit simultan cu cel de a renaște înspre cel ce ai fost dintotdeauna plăsmuit să fii. Iar dragostea, ce nu poate fi nicicând explicată pe deplin, este liantul care lămurește și străluminează totul.
Cristina Bogdan
Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |
Related
Om cu vâslă pe umăr / Dinu Flămând (carte cu autograf)
Autor: Dinu Flămând
Titlu: Om cu vâslă pe umăr
Anul apariției: 2020
ISBN: 978-606-023-199-8
-
42,29 leiAdaugă în coș

Touchscreen. Oglinda de nisip II/ Mircea Draganescu (lichidare de stoc)
Pret normal 19,2 lei
Pret redus
-
8,46 leiAdaugă în coș

Și zeii purtau măști / Sorin Ivan (lichidare de stoc)
Pret normal 29 lei
Pret redus
-
14,80 leiAdaugă în coș

Sanctuarul rătăciţilor/ Liviu Ailincai (lichidare de stoc)
Pret normal 14,4 lei
Pret redus
-
5,28 leiAdaugă în coș

Nu-i mai asteptam pe barbari/ Adrian Alui Gheorghe (carte cu autograf)
Adrian Alui Gheorghe s-a născut la 6 iulie 1958. Doctor în filologie din anul 2004. Poet, prozator, eseist. A primit numeroase premii naționale pentru poezie și proză, între care premiul Uniunii Scriitorilor din România în anul 2001, pentru volumul de poezie Îngerul căzut şi în anul 2015 pentru romanul Laika; premiul „Balcanica” al poeților din Balcani, Brăila, 2010; Marele premiu „Liviu Rebreanu” pentru proză, Bistrița, 2017; Premiul „Nichita Stănescu” al Serilor de Poezie de la Desești (2019); „Cununa de lauri” la Turnirul de poezie de la Alanya (Turcia) în anul 2023. Volume de poezie, selectiv: Ceremonii insidioase (1985), Poeme în alb negru (1987), Intimitatea absenței (1992), Cântece de îngropat pe cei vii (1993), Fratele meu, străinul (1995), Complicitate (1998), Îngerul căzut (2001), Gloria milei (2003), Paznicul ploii (2010), Comunitatea artistică (2020). Traduceri din poezie și proză, în volume proprii și antologii, în franceză, engleză, rusă, sârbă, germană, italiană, cehă, suedeză, chineză, maghiară, slovacă, macedoneană etc.
-
27,48 leiAdaugă în coș

In cautarea nefericirii/ Ioana Dragan (carte cu autograf)
Disponibil și în format electronic în magazinul
Ioana Drăgan (n. 1969, în București) este scriitor şi jurnalist, doctor în științe filologice și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Vietăţi şi femei (proză scurtă), 1997, Ed. Cartea Românească şi Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti; Poveştile Monei (3 nuvele), Ed. Atlas, București, 1999; Romanul popular în România. Literar și paraliterar, Ed. Casa Cărţii de Ştiinţă, 2001 și ediția a II-a (revăzută și adăugită), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2006; Bibliotecile din oglindă. Ex libris de scriitor, Ed. Allfa, 2007; Mafalda (roman), Ed. Allfa, 2009; Gripa. O poveste de Crăciun. Ed. Tracus Arte, 2021; Povești misterioase cu femei și alte vietăți. Antologie de proză. Ed. Litera, 2022. A fost prezentă ca autor în numeroase antologii de proză. A semnat prefețe pentru ediții diverse din literatura universală la editurile Gramar și Litera. Premii şi distincţii (selectiv): Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în proză (1998) pentru volumul Vietăţi şi femei; Premiul Asociației Scriitorilor din Bucureşti pe anul 2009 pentru Proză – volumul Mafalda, noiembrie 2010; Distincţia culturală a Academiei Române, 2001, pentru prezenţa sa în viaţa intelectuală românească; Premiul A.P.T.R. 2013 pentru Talk Show cultural – seria „Anul Caragiale” – Televiziunea Română (2012). Premiul Special al Juriului Filiala Proză București a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Gripa. O poveste de Crăciun (2023).
-
37,00 leiCitește mai mult

Plastic Jesus/ Dan Radu Mihai (carte cu autograf)
Dan Radu Mihai (n. 1972) este regizor, scenarist și scriitor. După studii de film și experiență în publicitate și producția cinematografică, și-a manifestat prezența la intersecția dintre imagine, text și narațiune în cadrul unor proiecte culturale care aduc împreună cercetarea istorică și tehnologia. În 2022, a publicat, împreună cu Dan Sociu, volumul de proză Monarh, iar în prezent pregătește adaptarea acestuia pentru marele ecran, în calitate de regizor și co-scenarist al filmului.
Acest volum de poezii reprezintă debutul său editorial individual.
-
26,43 leiAdaugă în coș

Esker/ Ioana Greceanu (carte cu autograf)
De aceeași autoare:
Poeme în pierdere (1999)
Singurătatea poartă o pelerină roșie (2003)
Cu o sabie imprevizibilă începe ziua (2007)
Recviem pentru omul din cub (2011) (ediție bilingvă româno-albaneză, traducător Baki Ymeri)
Fragment dintr-un viu (2012)
Noduri, verigi și răsuciri (2017)

Recenzii
Nu există recenzii până acum.