Cărți la alegere. Poeți și poezie / Ion Pop
Titlu: Cărți la alegere. Poeți și poezie
Autor: Ion Pop
Anul apariției: 2020
ISBN: 978-606-023-151-6
37,50 lei
În stoc
CompareDescriere
Este vorba, aşadar, de „cărţi la alegere”, selectate din mers, fără pretenţia de a fi fost singurele care să fi meritat această selecţie: cititorului de serviciu, prezent cu o anumită consecvenţă la rubrica fixă dintr-o revistă, i se şi propun titluri ce pot interesa publicaţia în cauză, pe care ochiul lui nu destul de atent le-ar fi putut omite. O limitare vine şi din partea ritmului de apariţie al revistei în care deţii poziţia de „cronicar” – a scrie, de pildă, despre o carte-două pe lună, cum a fost cazul meu, reduce mult din deschiderea unghiului de privire asupra fluxului literar. E de precizat, însă, imediat, că cel care decide asupra alegerii e, totuşi, „cronicarul” şi că acesta nu se cade să accepte nicio intervenţie interesată în susţinerea ori respingerea unei cărţi sau a alteia. Intră, desigur, în joc şi dispoziţiile de moment ale cititorului specializat, capacitatea sa de a-şi cultiva mereu atenţia la ceea ce se întâmplă pe „piaţa” literară, încât să nu-i scape scrieri meritând cu adevărat semnalarea. Am încercat, pe cât mi-a fost cu putinţă, să evit ca asemenea dispoziţii să cadă la nivelul capriciului şi al impulsurilor necontrolate de conştiinţa critică în stare de veghe. – Ion Pop
De același autor: Critică și istorie literară – Avangardismul poetic românesc (1969); Poezia unei generații (1973); Transcrieri (1976); Nichita Stănescu. Spațiul și măștile poeziei (1980); Lucian Blaga. Universul liric (1981); Lecturi fragmentare (1983); Jocul poeziei (1985); Avangarda în literatura română (1990); A scrie și a fi. Ilarie Voronca și metamorfozele poeziei (1993); Gellu Naum. Poezia contra literaturii (2001); Viață și texte (2001); Lucian Blaga în 10 poeme (2008) Introducere în avangarda literară românească (2007); „Echinox”. Vocile poeziei (2008); Din avangardă spre ariergardă (2010); Scara din bibliotecă (2013); Poezia românească neomodernistă (2018), Poezie – Propunere pentru o fântână (1966); Biata mea cumințenie (1969); Gramatică târzie (1977); Soarele și uitarea (1985); Amânarea generală (1990); Descoperirea ochiului (2002); Elegii în ofensivă (2003); Litere și albine (2010); În fața mării (2011); Casa scărilor (2015); Lista de așteptare (2019), Publicistică – Ore franceze (1979); Ore franceze II (2002); Coordonator al Dicționarului analitic de opere literare românești (1998-2003); Interviuri (2011).
Informații suplimentare
Greutate | 0,3 kg |
---|---|
Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
Anul apariţiei |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.