Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |
Related
De la divin la divan/ Catalin Ghita
CĂTĂLIN GHIŢĂ (n. 18.10.1976) este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată. Principalele sale direcții de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, teorii ale receptării literaturii, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și istoria culturală a epocii moderne. A publicat, în calitate de autor sau de editor, peste 25 de volume, apărute în țară și în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos), pentru care a primit numeroase distincții literare. Între altele, este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România.
-
62,00 leiAdaugă în coș

ectopia cordis/ dan mihut
Dan Mihuț (n. 23 aprilie 1973, în Drobeta-Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Limbi Străine, Univ. „Spiru Haret”, București, 2001; este licențiat al Facultății de Litere, Univ. „Ovidius”, Constanța, 2003. Între 2007 și 2011, a fost redactor și redactor-șef al revistei Tomis, Constanța. Debut editorial: AutoDaFè, Editura Pontica (2008), urmat de volumul Trei mese pe zi, Editura Casa de Pariuri Literare (2012).
-
22,00 leiAdaugă în coș

Psaltirea de noapte/ Aurel Pantea
Aurel Pantea (n. 10 martie 1952, Chețani, județul Mureș) este poet și critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș Bolyai”, Cluj (1972-1976). În timpul studenției a fost redactor la revista Echinox. Din 1990 este redactor șef al revistei Discobolul din Alba Iulia. A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980); Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993); O victorie covîrșitoare (1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Nimicitorul (2012), O înserare nepămînteană (2014), Execuții (2020). A primit zeci de distincții literare; în 2018 i s-a decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
-
21,00 leiAdaugă în coș

Soare peste Auschwitz/ Oana Șerban
Oana Șerban este membru Young Academy of Europe și profesor în cadrul Facultății de Filosofie a Universității din București. Este Director al Centrului de Cercetare a Istoriei și Circulației Ideilor Filosofice. A primit distincția de Profesor Bologna de două ori, în 2018 și în 2021. Este autor al volumelor After Thomas Kuhn, The Structure of Aesthetic Revolutions (De Gruyter, 2022), Cultural Capital and Creative Communication. (Anti- )Modern and (Non-)Eurocentric Perspectives (Routledge, 2023), Capitalismul artistic (2016) și coeditor al unor volume de estetică, filosofia culturii și istoria modernității europene. Volume apărute la Routledge, Edinburgh University Press și Suny Press includ cele mai recente studii ale sale despre arta biopolitică și biopolitica italiană. Oana Șerban predă estetică, filosofie modernă, studii culturale, dar și studii de Holocaust, încadrate ca o istorie biopolitică a antisemitismului și antiumanismului, și este directorul unui proiect de cercetare finanțat de UEFISCDI, Biopolitical Art in the Post-Holocaust Time. A tradus diferiți autori, precum Gilles Lipovetsky, Michel Foucault, Sylvain Tesson, Fabienne Brugère și Jean d’Ormesson.
-
40,00 leiAdaugă în coș

Ultimul foton/ Eugen Suman
Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București. Volumul său, Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006), a câștigat concursul de debut la Editura Vinea și apoi a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” – Opus Primum. A publicat poezie în antologia In Our Own Words: A Generation Defining Itself și a fost prezent cu poezii, eseuri și literatură în mai multe reviste de cultură upground & underground locale și internaționale. Lucrează de peste 18 ani în publicitate și comunicare. Autorul publică eseuri și literatură și în mediul digital, pe substack-ul propriu: eugensuman.substack.com
-
28,00 leiAdaugă în coș

Trei/ Dalina Badescu
Trei nuvele care explorează, din unghiuri diferite, relația omului cu timpul: întoarcerea trecutului, suspendarea prezentului și iluzia alegerii viitorului.
-
33,00 leiAdaugă în coș

elegiile corporatistei/ Viviana Pantazica
Viviana Pantazică (n. 2002, în Pitești) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București, unde urmează în prezent un program de masterat. În adolescență a fost inclusă în trei antologii ale Editurii Arthur, în urma câștigării concursului național „Locuiește în poveste”. Scrie articole pentru revista Dilema. A publicat prima dată poezie pe platforma „O mie de semne”, în 2023. Face parte din grupul de scriere creativă „Liternauții” și este inclusă în antologia de poezie cu același nume, coordonată de Ioana Nicolaie, Editura Paralela 45, 2025.
-
22,00 lei18,70 leiAdaugă în coș

22,00 lei 18,70 leiAdaugă în coș
Filmul meu de Pintilie/ Marius Padurean
Marius Pădurean (n. 1983, în Alba Iulia) a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Vest din Timișoara, secția Biblioteconomie/Engleză. Ca urmare a câștigării premiului I la Concursul Național de Literatură „Rețeaua Literară”, a publicat romanul Papio (Editura Tracus Arte, 2024), volum distins cu Premiul pentru Debut acordat de Filiala București-Proză a Uniunii Scriitorilor din România, al cărei membru a devenit din 2026. Locuiește în Danemarca.
-
30,00 leiAdaugă în coș

Recenzii
Nu există recenzii până acum.