Descriere

După poezie, memoriile sunt genul literar cel mai complicat de scris, pentru că, la fel ca în poezie, nu ştii niciodată când se termină experienţa şi când începe ficţiunea. Bineînţeles, ficţiunea începe imediat ce te aşezi să scrii, chiar şi în memoria cu dată imediată, jurnalul, pentru că întotdeauna va exista, dincolo de ispita inerentă de a denatura realitatea în scopul îmbunătăţirii imaginii, denaturarea prin rememorare şi, implicit, prin interpretare a faptelor. (…) Cu toate acestea, memoriile cred că au o mai mare şansă a autenticităţii decât jurnalul, deoarece omul care îşi scrie şi consumă prin scris memoria se află în afar presiunii imediatului, care poate prejudicia credibilitatea jurnalului. Mai cred, de asemenea, că omul care îşi scrie memoriile se află în faţa unui eveniment fatal şi de neocolit, care aduce în scenă o autoritate morală ce îl opreşte de la falsificări inutile şi dă, până la urmă, mai multă valoare contextului. În linia aceasta cred că se înscriu şi cele două volume de memorii ale lui Ion Ochinciuc, cărţi construite impecabil din punct de vedere narativ, cu o mise-en-scene aproape postmodernă şi o intrigă de policier. Acestea vin să reconstituite nu doar destinul unui autor care a scris la un anumit moment bestsellere, ci o felie importantă dintr-o societate despre care, pe cât trec anii, avem mai multe preconcepţii decât imagini.

Cosmin Perţa