Descriere

M-a interesat și continuă să mă intereseze destinul acestui mare scriitor care a părăsit o literatură și își găsește greu locul în alta, pe măsura talentului său. Continuă să fie obsedat de împărăţia frigului și, iată, împărăţia îl marginalizează. (…) „Pe ce lume sunt?” se întreabă el. Într-o lume, oricum, în care toate se amestecă și se complică. Petru Dumitriu l-a afat în exil pe Dumnezeu și Dumnezeu l-a salvat de câteva ori. Îl va salva, oare, până la sfârșit? Este întrebarea pe care și-o pune în mai multe rânduri prozatorul și la care, în cele din urmă, tot el va trebui să răspundă… Nu și-a pierdut credinţa în literatură. Continuă să scrie, are proiecte, scrisul rămâne pentru el un mod de existenţă. Mă întreb dacă există, în fapt, o altă cale pentru un scriitor adevărat… – Eugen Simion

Ăsta-i păcatul vieţii mele. Punct. N-am comis niciodată un păcat mai mare decât ăsta. Ei bine, l-am făcut. L-am făcut, dar l-am plătit cu treizeci și trei de ani de exil, l-am plătit cu nefericire, l-am plătit cu rușine, l-am plătit cu dușmănia și reprobarea și dezaprobarea victimelor. (…) Părerea mea este că iubirea este primul lucru, cel mai frumos și cel mai de sus, iubirea împărtășită. Deasupra este numai extazul mistic. – Petru Dumitriu