ectopia cordis/ dan mihut
Dan Mihuț (n. 23 aprilie 1973, în Drobeta-Turnu Severin) a absolvit Facultatea de Limbi Străine, Univ. „Spiru Haret”, București, 2001; este licențiat al Facultății de Litere, Univ. „Ovidius”, Constanța, 2003. Între 2007 și 2011, a fost redactor și redactor-șef al revistei Tomis, Constanța. Debut editorial: AutoDaFè, Editura Pontica (2008), urmat de volumul Trei mese pe zi, Editura Casa de Pariuri Literare (2012).
22,00 lei
CompareDescriere
Când citesc poeziile lui Dan Mihuț, parcă mă uit la un om care se așază la masă într-o cârciumă, cu o țigară într-o mână, un pahar de vin în alta, iar cu celelalte – multe – mâini pline de bisturie, drujbe, cuțite mari și mici și instrumente de lucrat lemn și marmură. Își scoate organele pe rând pe masă, meșterește la ele și le îndeasă la loc, mereu nemulțumit, de parcă l-ar deranja ceva și nu știe ce. Lucrează fără grabă, rar cu nervi, uneori cu delicatețe, altădată brutal, după cum cere materialul, deh. Poate de-aia nu e niciodată la fel când ne întâlnim și ne punem organele pe masă.
Radu Rizea
Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |
Related
Arhitectura absentei/ Dalina Badescu
Dalina Bădescu
n. 1990
Istoric de artă și artist plastic
-
50,00 leiAdaugă în coș
Arhitectura absentei/ Dalina Badescu
Dalina Bădescu
n. 1990
Istoric de artă și artist plastic
50,00 leiAdaugă în coș
Ca dupa o extractie reusita de corp/ Catalina Ceausescu
Cătălina Ceaușescu s-a născut în 1995, în orașul Pitești. A absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București. Și-a continuat pregătirea cu rezidențiatul în chirurgie toracică.
Ca după o extracție reușită de corp reprezintă volumul ei de debut.
-
20,00 leiAdaugă în coș

De la divin la divan/ Catalin Ghita
CĂTĂLIN GHIŢĂ (n. 18.10.1976) este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată. Principalele sale direcții de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, teorii ale receptării literaturii, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și istoria culturală a epocii moderne. A publicat, în calitate de autor sau de editor, peste 25 de volume, apărute în țară și în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos), pentru care a primit numeroase distincții literare. Între altele, este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România.
-
62,00 leiAdaugă în coș

In cautarea nefericirii, in continuare/ Ioana Dragan
Disponibil și în format electronic în magazinul
Ioana Drăgan (n. 1969, în București) este scriitor și jurnalist, doctor în științe filologice și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Volume publicate: Vietăți și femei (proză scurtă), 1997, Ed. Cartea Românească și Asociația Scriitorilor din București; Poveștile Monei (3 nuvele), Ed. Atlas, București, 1999; Romanul popular în România. Literar și paraliterar, Ed. Casa Cărții de Știință, 2001, și ediția a II-a (revăzută și adăugită), Ed. Casa Cărții de Știință, Cluj, 2006; Bibliotecile din oglindă. Ex libris de scriitor, Ed. Allfa, 2007; Mafalda (roman), Ed. Allfa, 2009; Gripa. O poveste de Crăciun, Ed. Tracus Arte, 2021; Povești misterioase cu femei și alte vietăți. Antologie de proză, Ed. Litera, 2022; În căutarea nefericirii (roman), Ed. Tracus Arte, 2023. A fost prezentă ca autor în numeroase antologii de proză. A semnat prefețe pentru ediții diverse din literatura universală la editurile Gramar și Litera.
__________
Premii și distincții (selectiv): Premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru debut în proză (1998) pentru volumul Vietăți și femei; Premiul Asociației Scriitorilor din București pe anul 2009 pentru Proză – volumul Mafalda, 2010; Distincția culturală a Academiei Române, 2001, pentru prezența sa în viața intelectuală românească; Premiul A.P.T.R. 2013 pentru Talk Show cultural – seria „Anul Caragiale” – Televiziunea Română (2012); Premiul Special al Juriului Filiala Proză București a Uniunii Scriitorilor din România pentru volumul Gripa. O poveste de Crăciun (2023); Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pentru romanul În căutarea nefericirii (2025).
-
38,00 leiAdaugă în coș

In cadere, becurile se aprind/ Savu Popa
Savu Popa (n. 1991, Sibiu) este profesor de limba și literatura română și doctor în filologie, în cadrul Școlii Doctorale a Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia câtorva scriitori optzeciști.
A publicat volumele: Ipostaze (Ed. Paralela 45, 2017), Noaptea mea de insomnie (Ed. Cartea Românească, 2018), O cameră fără prize (Ed. Casa de Pariuri Literare, 2021), O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan (Ed.
Eikon, 2022), Strigoița (Editura pentru Artă și Literatură, 2023), De-a v-ați ascunselea cu poezia (Ed. Școala Ardeleană, 2023), Rețeaua Subterană (Ed. Cartea Românească-Art, 2024), Povestea lui Samson Bodnărescu. Dintr-o primăvară furtunoasă (Ed. PIM, Iași, Colecția Ipotești, 2024), Arborele îndoielii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025). A obținut câteva premii pentru poezie și proză, la festivalurile literare „Marin Preda”, „Al. Macedonski”, „Moștenirea Văcăreștilor”, „Ioan Slavici”, „Nicolae Labiș” etc. A colaborat cu zeci de reviste literare (România literară, Euphorion, Discobolul, Familia, Zona nouă, Steaua, Viața românească, Timpul etc.). Din 2021, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.
-
26,00 lei22,10 leiAdaugă în coș

26,00 lei 22,10 leiAdaugă în coș
Trei/ Dalina Badescu
Trei nuvele care explorează, din unghiuri diferite, relația omului cu timpul: întoarcerea trecutului, suspendarea prezentului și iluzia alegerii viitorului.
-
33,00 leiAdaugă în coș

Acolo unde ai tăcut cu mine/ Rebeca Tenea
Rebeca Țenea s-a născut în 1980 și locuiește în Târgoviște, județul Dâmbovița. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specializarea Managementul firmei, din cadrul Universității „Valahia” din Târgoviște. Lucrează în departamentul comercial, în domeniul industrial.
-
32,00 leiAdaugă în coș

Psaltirea de noapte/ Aurel Pantea
Aurel Pantea (n. 10 martie 1952, Chețani, județul Mureș) este poet și critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș Bolyai”, Cluj (1972-1976). În timpul studenției a fost redactor la revista Echinox. Din 1990 este redactor șef al revistei Discobolul din Alba Iulia. A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980); Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993); O victorie covîrșitoare (1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Nimicitorul (2012), O înserare nepămînteană (2014), Execuții (2020). A primit zeci de distincții literare; în 2018 i s-a decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.
-
21,00 leiAdaugă în coș

Recenzii
Nu există recenzii până acum.