Descriere

La Florea Burtan poezia nu se combină cu niciun alt gen. Consecvent, prin excelenţă liric, poetul refuză orice alunecare în narativitate, monolog dramatic, fromulări eseistice. La fel, prozodia clasică nu se lasă niciodată deludată de versul liber. Florea Burtan mizează decis pe abilitatea sa de a diversifica, fără ca sunetul rimei şi cadenţa precisă a accentelor să deranjeze lectorul prin sunete forţate. Autorul rimează cuvintele firesc, muzica rămîne întotdeauna în fundalul expresivităţii sintagmelor. „Elegiile din cătun” sînt în majoritate pasteluri hibernale, cu o discretă nuanţă elegiatică şi o propensiune încă şi mai estompată spre erotic. Iarna, frigul, zăpada, gheaţa, mărcile permanente ale anotimpului evocat în volum, îşi găsesc echilibrare în cuvinte în care interioritatea poetului se dezvăluie caldă, fierbinte chiar, contrastînd cu decorul. Florea Burtan este un poet care se ia în serios şi îşi stăpîneşte arta cu autoritate. Melancolia bacoviană a iernii „fără culoare” transpare în strofe convingătoare şi emoţionante:

Sărbătorile iernii au plecat din cătun,

Vântul citeşte o mohorâtă scrisoare,

Viscoleşte cu răni, e târziu, vreau să spun,

Zăpada nu mai are nicio culoare.

Horia Gârbea