Descriere

Ediţie definitivă; Ediţie îngrijită de Mihaela Constantinescu; Postfaţă de Andrei Grigor

Atitudinea lui Eugen Simion faţă de politică ca știinţă și practică de exercitare a puterii este una pragmatică și nu l-a interesat decât în măsura în care interfera cu proiectele sale academice. Neangajarea sa politică în anii nouăzeci a surprins mediul academic și i-a fost aspru reproșată de către unii colegi de generaţie și de o parte a „inteligenţiei” românești, dar angajamentele sale au mers în altă direcţie și cred că nu a greșit. Desigur, participarea elitelor intelectuale la mișcarea politică postdecembristă rămâne un subiect controversat, dar, retrospectiv privind, bilanţul pare a fi negativ, deoarece, cu mici excepţii, construcţiile politice ale intelectualilor români au eșuat și au avut ca efect colateral nedorit clivajul mediului cultural românesc. Totuși, domnul Eugen Simion nu s-a limitat la contemplaţia pasivă a fenomenului social-politic românesc, ci s-a implicat și a excelat în proiecte importante pentru cultura română. Înainte de 1989 a evitat compromisurile cu puterea totalitară, păstrându-și nealterată demnitatea intelectuală, tot așa cum, după Revoluţie, ignorând chemările sirenelor politice, a navigat pe o mare tulbure spre reperele viabile ale culturii române. Este, desigur, un european convins, dar și unul antiglobalist, deoarece perspectiva pierderii identităţii culturale europene și, în particular, a celei românești îl neliniștește. A fost și a rămas însă o conștiinţă intelectuală și naţională și, totodată, un artizan al proiectelor împlinite. Coexistenţa acestor trăsături în aceeași structură de personalitate este o surpriză, dar îl întregește ca om. – Acad. Viorel Barbu