O boala numita inima/ Gabriel Chiriac
Gabriel Chiriac Absolvent a Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din cadrul Universității „Al. I. Cuza”, secția Artă Sacră cu specializarea carte document și master în același domeniu. Expert restaurator lemn în cadrul Centrului de Cercetare și Conservare – Restaurare a Patrimoniului Cultural din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași. Expert acreditat de Ministerul Culturii în conservarea bunurilor din patrimoniul cultural național și conservare-restaurare lemn din monumente de arhitectură populară. Debut în proză, 2009, Ed. Junimea din Iași, roman cu subiect istoric Iarnă cu fulgi însângerați (reeditat în 2020 de editura SedCom Libris, Iași), urmat de alte două romane tot cu subiect istoric, Leul înaripat (Junimea, 2011) și Ceață roșie în Crimeea (Junimea, 2014). Debut poezie, 2024, Ed. Junimea, volumul de poezie Kerouac blues. Poezii publicate în O mie de semne, Planeta Babel, Zugzwang (prezent și în Antologia Revistei Zugzwang, Anul IV), Rexpublica, Meridianul Timișoara, Lettres Capitales, Noise Poetry, Helis. Proză scurtă în revista Ficțiunea și proză scurtă S.F. în revistele Helion și Galaxia 42.
22,00 lei
CompareDescriere
uneori prefer antibioticele iubirii
acelea care-mi promit că vor face ordine
în flora bacteriană a inimii mele
și mă vor scuti
de momentele în care mă uit în ochii tăi
și nu simt nimic
decât același gol steril
și miros antiseptic
pe care îl simt în cabinetele stomatologice
când medicul întreabă
„vă doare?”
iar eu mint frumos și spun
că nu
cred că ne merităm
toate efectele secundare
Informații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Format | |
| Număr de pagini | |
| Anul apariţiei |
Related
elegiile corporatistei/ Viviana Pantazica
Viviana Pantazică (n. 2002, în Pitești) a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, Universitatea Politehnica București, unde urmează în prezent un program de masterat. În adolescență a fost inclusă în trei antologii ale Editurii Arthur, în urma câștigării concursului național „Locuiește în poveste”. Scrie articole pentru revista Dilema. A publicat prima dată poezie pe platforma „O mie de semne”, în 2023. Face parte din grupul de scriere creativă „Liternauții” și este inclusă în antologia de poezie cu același nume, coordonată de Ioana Nicolaie, Editura Paralela 45, 2025.
-
22,00 lei18,70 leiAdaugă în coș

22,00 lei 18,70 leiAdaugă în coș
Amintiri din Paradis/ Ioan Cordos
Ioan Cordoș s-a născut la 15 iunie 1956 în localitatea Vărșand, județul Arad.A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, promoția 1975 și Facultatea de Medicină din București în anul 1981. Între 1981 și 1990 este medic șef de unitate militară. Din 1990 până în anul 2000 lucrează ca medic specialist, apoi primar de chirurgie generală și toracică în Spitalul Clinic de Urgență Militar Central București. A condus Clinica de Chirurgie toracică din Institutul de pneumoftiziologie „Marius Nasta” – București din 2000 până la ieșirea la pensie din iunie 2023. A debutat în aprilie 1977 în revista Amfiteatru, cu o prezentare de Ștefan Bănulescu. În 1998 îi apare la Editura Etios (Brașov) volumul de nuvele În câmpul cel cu flori, iar în 2013 îi apare la Tirana traducerea în limba albaneză a nuvelei „Ultimul drum” (din vol. În câmpul cel cu flori).
În 1979 i se acordă Premiul I pentru proză și reportaj al revistelor Viața studențească și Amfiteatru.
În 2024 a publicat, la Editura Tracus Arte, volumul Mama și alte istorisiri.
-
38,00 leiAdaugă în coș

Meciul lui Michael Zwischen/ Mariana Gorczyca
Ilustrații: Beatrice Ungar
-
20,00 leiAdaugă în coș

Virago- Hombres/ Paul Verlaine
Traducere de Iana Maravis
Conținut destinat adulților 🔞
-
60,00 leiAdaugă în coș
Virago- Hombres/ Paul Verlaine
Traducere de Iana Maravis
Conținut destinat adulților 🔞
60,00 leiAdaugă în coș
Ultimul foton/ Eugen Suman
Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București. Volumul său, Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006), a câștigat concursul de debut la Editura Vinea și apoi a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” – Opus Primum. A publicat poezie în antologia In Our Own Words: A Generation Defining Itself și a fost prezent cu poezii, eseuri și literatură în mai multe reviste de cultură upground & underground locale și internaționale. Lucrează de peste 18 ani în publicitate și comunicare. Autorul publică eseuri și literatură și în mediul digital, pe substack-ul propriu: eugensuman.substack.com
-
28,00 leiAdaugă în coș

In cadere, becurile se aprind/ Savu Popa
Savu Popa (n. 1991, Sibiu) este profesor de limba și literatura română și doctor în filologie, în cadrul Școlii Doctorale a Universității „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză de doctorat despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia câtorva scriitori optzeciști.
A publicat volumele: Ipostaze (Ed. Paralela 45, 2017), Noaptea mea de insomnie (Ed. Cartea Românească, 2018), O cameră fără prize (Ed. Casa de Pariuri Literare, 2021), O hermeneutică a incertitudinii. Incursiuni în poezia lui Aurel Pantea și Ion Mureșan (Ed.
Eikon, 2022), Strigoița (Editura pentru Artă și Literatură, 2023), De-a v-ați ascunselea cu poezia (Ed. Școala Ardeleană, 2023), Rețeaua Subterană (Ed. Cartea Românească-Art, 2024), Povestea lui Samson Bodnărescu. Dintr-o primăvară furtunoasă (Ed. PIM, Iași, Colecția Ipotești, 2024), Arborele îndoielii (Editura pentru Artă și Literatură, 2025). A obținut câteva premii pentru poezie și proză, la festivalurile literare „Marin Preda”, „Al. Macedonski”, „Moștenirea Văcăreștilor”, „Ioan Slavici”, „Nicolae Labiș” etc. A colaborat cu zeci de reviste literare (România literară, Euphorion, Discobolul, Familia, Zona nouă, Steaua, Viața românească, Timpul etc.). Din 2021, este membru al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Sibiu.
-
26,00 lei22,10 leiAdaugă în coș

26,00 lei 22,10 leiAdaugă în coș
Iubirile pierdute ale lui Richard Brautigan/ Andrei Mocuta
Andrei Mocuța (n. 12.01.1985, Arad) este profesor de limba engleză și franceză. Doctor în Filologie cu teza Portret al artistului in absentia. J. D. Salinger: o monografie. A publicat mai multe cărți de poezie și proză, a coordonat o antologie de poezie română contemporană: Ecouri din pădurea întunecată: evadări în Twin Peaks. Dublu nominalizat al premiului „Tânărul prozator al anului” la „Gala Tinerilor Scriitori” și pe lista scurtă a premiului de poezie „Zona 9”. Preselectat pentru Festival du Premier Roman de la Chambéry, Franța. „Premiul Publicului” la Turnirul de Poezie de la Balcic din 2015, organizat de Uniunea Scriitorilor. A tradus din limba engleză antologia poetică Ilustrată din Chinatown de Richard Brautigan. A participat la Salon du livre Paris, dar și la turniruri de poezie sau proiecte literare din Barcelona, Padova, Trieste, Podgorica și Balcic.

Viteza trecutului/ Dinu Flamand
Elegii didactice.
Ilustrații Mircia Dumitrescu
De același autor:
• Apeiron, 1971, Premiul pentru debut „Mihai Eminescu”
• Viață de probă, 1998, Premiul Cartea anului
• Tags, 2002, Premiul Uniunii Scriitorilor din România
• Stive de tăcere, 2011 (antologie), postfață de Ion Pop, Premiul național de poezie „Mihai Eminescu”
• Descos și țes, 2018 (antologie de autor, 2 volume, 1971-2017), Premiul Festivalului de poezie „Nichita Stănescu”
• Om cu vâslă pe umăr, 2020, concepție grafică și desene de Mircia Dumitrescu, Premiul „Mihai Eminescu” pentru poezie al Academiei Române
• Premiul „Eugen Lovinescu”, pentru promovarea limbii și literaturii române în străinătate, acordat de Muzeul Național al Literaturii Române, 2024
• Premiul „Tudor Arghezi” pentru Opera Omnia, 2025
• Premio de Poesía Nuevo Siglo de Oro, Circulo de Poesía, Ciudad de México, 2023
-
50,00 leiAdaugă în coș

Recenzii
Nu există recenzii până acum.