Pictorul de jucării
Autor: Corneliu Rudescu
Anul apariţiei: 2012
Nr. pagini: 269
ISBN: 978-606-664-068-8
21,60 lei
În stoc
CompareDescriere
Corneliu Rudescu a scris acest roman către sfârșitul vieții, în anii optzeci, lăsându-l neterminat ( din cauza morții sale) și ferecat testamentar. O întâmplare fericită îl aduce astăzi în fața cititorului și asta se datorează în primul rând familiei scriitorului Tudor Țopa. (Iolanda Malamen)
Aceste rânduri sunt doar o scurtă istorisire a imprevizibilei dramatice smulgeri a lui Alexandru Radulian din sânul familiei sale, urzită mișelește, și a lungului, istovitorului drum, presărat cu ticăloase amăgiri și grele suferințe, ce-a avut de parcurs până la revederea cu cei dragi.
Așternând aceste rânduri, cute de suflet adânc ascunse și abia acum descrețite și destăinuite, Radulian a dorit ca ele să fie citite numai de ai săi și de nimeni altcineva, ca să înțeleagă cât de mult l-a torturat dorul de ei în tot acest timp și că voința dârză de a rezista pentru a putea să-i revadă și credința în ajutorul Celui-de Sus au fost singurele izvoare de apă vie din care a sorbit tăria de a îndura până la capăt chinurile fizice și mai ales sufletești, la care a fost supus de netrebnicia dușmanilor. (Corneliu Rudescu)
Informații suplimentare
Greutate | 0,3 kg |
---|---|
Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
Număr de pagini | |
Format | |
Tip Copertă | |
Anul apariţiei | |
ISBN |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.