Aurel Pantea (n. 10 martie 1952, Chețani, județul Mureș) este poet și critic literar. A absolvit Facultatea de Filologie a Universității „Babeș Bolyai”, Cluj (1972-1976). În timpul studenției a fost redactor la revista Echinox. Din 1990 este redactor șef al revistei Discobolul din Alba Iulia. A publicat volumele de poezie: Casa cu retori (1980); Persoana de după-amiază (1983), La persoana a treia (1992), Negru pe negru (1993); O victorie covîrșitoare (1999), Negru pe negru (alt poem) (2005), Nimicitorul (2012), O înserare nepămînteană (2014), Execuții (2020). A primit zeci de distincții literare; în 2018 i s-a decernat Premiul Național de Poezie „Mihai Eminescu” pentru Opera Omnia.

CĂTĂLIN GHIŢĂ (n. 18.10.1976) este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată. Principalele sale direcții de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, teorii ale receptării literaturii, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și istoria culturală a epocii moderne. A publicat, în calitate de autor sau de editor, peste 25 de volume, apărute în țară și în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos), pentru care a primit numeroase distincții literare. Între altele, este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România.

Poetă, prozatoare, eseistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film, Carmen Firan deține Premiul I la Poezie pe America de Nord acordat de prestigioasa revistă New York Review of Books, 1998. Între 1990 și 1997 este secretar executiv la Fundația Culturală Română, apoi, până în 2001, director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Se stabilește în Statele Unite și devine director de dezvoltare la Fundația Pro Patrimonio, dedicată restaurării patrimoniului cultural românesc. Publică zeci de volume de poezii și proză în România și SUA, este membră a Societății Poeților Americani și a PEN Clubului din New York.

Andrei Velea (n. 3 februarie 1980, la Galați) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, și coordonează activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune din Galați. A publicat peste zece volume de poezie, proză și teatru, printre care: Gimnastul fără plămâni (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2010), Lumea e o pisică jigărită (Brumar, 2012), #Agora (Brumar, 2018), Omul Vag (Eikon, 2021), Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere (Vinea, 2021), a.normal (Litera, 2022), teatru_001 (Eikon, 2024) și Fără știrea ei (Cișmigiu Books, 2025). Textele sale au apărut în diverse reviste culturale. A obținut mai multe premii, între care Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul Național de Literatură
„Eusebiu Camilar – Magda Isanos” (2011) și Premiul pentru debut „Horațiu Ioan Lașcu” al Filialei USR Iași, acordat pentru volumul Gimnastul fără plămâni în cadrul Zilelor Eminescu 2011. Piesele sale au fost montate la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și la mai multe teatre independente.

Traducere din limba polonă de Vasile Moga

Karol Wojtyła (1920-2005)
Născut într-o familie modestă (tatăl, ofițer; mama, casnică) din orăşelul Wadowice, Polonia, se remarcă prin interesul pentru sport şi teatru. Orfan de mamă la vârsta de 9 ani, va rămâne apropiat de tatăl său, care-l încurajează să-şi ia mai în serios misiunea de ministrant. După absolvirea liceului, se înscrie la Universitatea Jagiellonă din Varșovia. Odată cu izbucnirea războiului, se angajează ca muncitor, lucrând la început într-o carieră de piatră. În paralel scrie versuri, urmează cursuri clandestine de teologie, joacă în piese de teatru (22 de spectacole), tot clandestine. După război îşi continuă studiile (1945), dar trece la Facultatea de Teologie, devine asistent şi ţine cursuri de dogmatică. Este hirotonit preot (1946) şi imediat pleacă la Roma pentru studii doctorale. După doi ani, susține teza cu titlul: Problema credinței în operele Sf. Ioan al Crucii şi revine în ţară, ca preot de parohie şi asigurând cateheza tinerilor, inclusiv prin excursii şi activităţi sportive. Din 1949 este vicar şi catehet la biserica Sf. Florian din Cracovia şi profesor la Facultatea de Teologie. În 1954, fiind desfiinţată Facultatea de Teologie din Cracovia, este numit profesor la Universitatea Catolică din Lublin, inclusiv după ce devine episcop, apoi cardinal (1967).