Sexul şi capitalul. O teorie a filmului românesc / Bogdan Popa
Autor: Bogdan Popa
Anul apariţiei: 2017
Nr. pagini: 322
ISBN: 978-606-664-816-5
29,70 lei
În stoc
CompareDescriere
Cartea de față trebuie citită ca o formă de grevă, prin care
Bogdan Popa oprește munca în favoarea capitalului pentru
a gusta puțin din plăcerile „rușinoase” ale unei sexualități
eliberate. Autorul este atipic pentru spațiul românesc, și asta nu
doar din cauză că s-a format profesional în științele politice, dar
scrie despre cinema, ci mai ales pentru că reușește să păstreze un
echilibru greu de atins între un ton academic, plin de referințe
critice, și o serie de observații radicale, care au rolul de a deranja
sau măcar de a incita cititorul. În Sexul şi Capitalul. O teorie a
filmului românesc aceste calități sunt folosite pentru investigarea
relației dintre cinematograful Noului Val și cel socialist,
considerat adeseori un simplu „gunoi istoric”, cu scopul de a
evidenția nu atât diferențele estetice, de care sunt interesate
majoritatea studiilor, ci modificarea relațiilor de producție care,
la rândul lor, influențează felul în care gândim „realitatea”,
„munca” și „sexualitatea”.
Vasile MIHALACHE
Sub forma unui ghid practic, Sexul și Capitalul îți sugerează
ce să faci atunci când sexul nu este bun, etic, sănătos, alb,
dezirabil, modern, românesc ori occidental. Prin atragerea
cititorului în practici absurde şi ireale, cartea respinge tot ceea ce
este definit ca realitate dată, considerată „naturală”. Teoria mea
anticapitalistă este derivată din contrastul dintre filmele „gunoi”
ale socialismului şi cinematograful de artă contemporan.
Producţii cum sunt Răscoala, Racheta albă, Imposibila iubire,
Sfârşitul nopţii, cântecul Romicăi Puceanu – „Un ţigan avea o
casă”, Proba de microfon ori cadrele propagandei din Autobiografia
lui Nicolae Ceauşescu sunt analizate ca având valoare în relaţie cu
cinematograful Noului Val Românesc.
Bogdan POPA
Informații suplimentare
Greutate | 0,3 kg |
---|---|
Dimensiuni | 14 × 20 × 6 cm |
Număr de pagini | |
Format | |
Tip Copertă | |
Anul apariţiei | |
ISBN |
Recenzii
Nu există recenzii până acum.