Descriere

Noile poeme ale lui Mihai Măniuţiu – cunoscut îndeosebi ca eminent regizor de teatru, dar şi ca înzestrat prozator – surprind de data aceasta prin alt joc, al “copilăririi” invocate cândva de Arghezi. De fapt, modelul din infrastructura viziunii lui Mihai Măniuţiu cred că e mai curând cel din Psalmul lui Lucian Blaga, care evocă vremurile când, copil, jucându-se cu Dumnezeu, îl “desfăcea ca pe o jucărie”. (…) Sentimentul de părăsire, clamat chiar în termenii celui abandonat pe cruce de Tatăl, pătrunde totuşi în poeme, unde se aude şi strigătul din adânc al psalmistului, însă subtil surdinizat, difuz, cu o tandră discreţie elegiacă. E tonalitatea ambiguă ce domină spaţiul de interferenţe nostalgic-luminoase propus în aceste pagini de autentică poezie.

Ion Pop