Ultimul foton/ Eugen Suman
Eugen Suman (n. 1983) a absolvit Facultatea de Psihologie din cadrul Universității București. Volumul său, Arcuri electrice. Formele de sub piele (2006), a câștigat concursul de debut la Editura Vinea și apoi a fost nominalizat la Premiul „Mihai Eminescu” – Opus Primum. A publicat poezie în antologia In Our Own Words: A Generation Defining Itself și a fost prezent cu poezii, eseuri și literatură în mai multe reviste de cultură upground & underground locale și internaționale. Lucrează de peste 18 ani în publicitate și comunicare. Autorul publică eseuri și literatură și în mediul digital, pe substack-ul propriu: eugensuman.substack.com
28,00 lei
CompareInformații suplimentare
| ISBN | |
|---|---|
| Număr de pagini | |
| Format | |
| Anul apariţiei |
Related
Léa/ Andrei Velea
Andrei Velea (n. 3 februarie 1980, la Galați) este membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Sud-Est, și coordonează activitatea Asociației Creatorilor de Ficțiune din Galați. A publicat peste zece volume de poezie, proză și teatru, printre care: Gimnastul fără plămâni (Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, 2010), Lumea e o pisică jigărită (Brumar, 2012), #Agora (Brumar, 2018), Omul Vag (Eikon, 2021), Imn tandru pentru dragoste, libertate și distrugere (Vinea, 2021), a.normal (Litera, 2022), teatru_001 (Eikon, 2024) și Fără știrea ei (Cișmigiu Books, 2025). Textele sale au apărut în diverse reviste culturale. A obținut mai multe premii, între care Marele Premiu „Eusebiu Camilar” la Festivalul Național de Literatură
„Eusebiu Camilar – Magda Isanos” (2011) și Premiul pentru debut „Horațiu Ioan Lașcu” al Filialei USR Iași, acordat pentru volumul Gimnastul fără plămâni în cadrul Zilelor Eminescu 2011. Piesele sale au fost montate la Teatrul Dramatic „Fani Tardini” din Galați și la mai multe teatre independente.
-
30,00 leiAdaugă în coș

De la divin la divan/ Catalin Ghita
CĂTĂLIN GHIŢĂ (n. 18.10.1976) este, din 2015, prof. univ. dr. hab. la Facultatea de Litere a Universității din Craiova și membru al Școlii Doctorale „Al. Piru”, unde conduce doctorate în literatură comparată. Principalele sale direcții de cercetare sunt: poezia vizionară europeană, romantismul din perspectivă comparatistă, frica și anxietatea în istoria mentalităților, teorii ale receptării literaturii, relațiile intelectuale dintre Orient și Occident și istoria culturală a epocii moderne. A publicat, în calitate de autor sau de editor, peste 25 de volume, apărute în țară și în străinătate (Marea Britanie, Polonia, Țările de Jos), pentru care a primit numeroase distincții literare. Între altele, este membru al PEN România și al Uniunii Scriitorilor din România.
-
62,00 leiAdaugă în coș

Singuratatea nu-si negociaza hotarele/ Vasile Nedelciu
Vasile Nedelciu (1948, Bulboci, Soroca, R. Moldova), specialist cu doctorat în domeniul IT, fost cercetător științific, conferențiar universitar, parlamentar, manager IT. Debut literar în 1974 în cenaclul “Luceafărul” de pe lângă ziarul Tineretul Moldovei, Chișinău. Debut editorial cu Numărătoarea de frați, Editura Literatura Artistică, Chișinău, 1988. În perioada 1974 – 1988, publică cicluri de viersuri în ziarul Tineretul Moldovei și săptămânalul Literatura și Arta. Cicluri noi de versuri îi apar în Revista Convorbiri Literare (mai 2025) și Revista Literară din Chișinău (nr.1, 2026). În 2025 republică la Editura Timpul Numărătoarea de frați (cu versuri de sertar), iar la Editura Junimea volumul Fără cont pe Facebook. Inclus în volumul Literatura română din Basarabia în secolul XX. Poezie. Selecție Nicolae Leahu. Editura Știința-Arc, Chișinău, 2004; în volumul Antologia poeziei românești din Basarabia (1770 – 2020). Selecție Nicolae Leahu. Editura Știința, Chișinău, 2021.
-
26,00 leiAdaugă în coș

Glamour/ Doina Roman
Doina Roman, născută în Ploiești, a absolvit Business Administration la Open University Business School, Regatul Unit. A lucrat pentru Agenția de Presă REUTERS și în prezent se ocupă de afaceri. Conduce revista literară Utopiqa, este membru al Uniunii Scriitorilor din România și PEN. A debutat în 2014 cu romanul Pragul, publicat la Editura Tracus Arte, tradus mai târziu și în Noua Zeelandă. Au urmat: Maestrul și jumătate lebădă (poezie), romanele Pragul 2 – Umbra martor, Pragul 3 – Ultimul trimis Oserp, Prea mulți zei pentru un deșert și Fata cea mică a timpului și Leopard cu dresuri de mătase neagră (poezie). Premii obținute: RomCon – Premiul pentru cea mai bună carte de debut în volum (2015); Premiul CHRYSALIDE. Dortmund, Germania, SESF (2017); Premiile „Vladimir Colin”, ediția a VII-a, București – Premiul pentru cea mai bună carte la categoria New weird, Dark
fantasy, Gothic, Horror (2017); RomCon – Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2017 (2018); Premiul I la concursul internațional pentru proză scurtă, revista Jurnal Israelian, Tel Aviv (2022).
-
27,00 leiAdaugă în coș

Soția lui Shakespeare/ Germaine Greer
Traducere de Ioana Roxana Constantin
Germaine Greer (n. 1939, în Australia) este o figură marcantă a feminismului secolului XX, scriitoare și profesoară universitară. A obținut titlul de doctor la Universitatea din Cambridge în 1967, cu o lucrare despre comediile de început ale lui Shakespeare și a predat operele marelui dramaturg la universități din Australia, Marea Britanie și Statele Unite. A devenit celebră la nivel mondial în 1970, odată cu publicarea cărții The Female Eunuch (Femeia eunuc), un text fundamental al celui de-al doilea val feminist. A scris articole pentru numeroase publicații, inclusiv pentru The Sunday Times, Harper, The Guardian, The New Republic și Esquire, este autoarea mai multor romane, în care a criticat rolurile impuse de societate femeilor, dar și a unor lucrări de memorialistică, de cercetare istorică, sociologică sau de istorie naturală, cum ar fi The Change (Schimbarea), On Rape (Despre viol), The White Beech (Fagul Alb).
-
70,00 leiAdaugă în coș

Dincolo/Carmen Firan
Poetă, prozatoare, eseistă, autoare de piese de teatru și scenarii de film, Carmen Firan deține Premiul I la Poezie pe America de Nord acordat de prestigioasa revistă New York Review of Books, 1998. Între 1990 și 1997 este secretar executiv la Fundația Culturală Română, apoi, până în 2001, director de programe la Institutul Cultural Român din New York. Se stabilește în Statele Unite și devine director de dezvoltare la Fundația Pro Patrimonio, dedicată restaurării patrimoniului cultural românesc. Publică zeci de volume de poezii și proză în România și SUA, este membră a Societății Poeților Americani și a PEN Clubului din New York.
-
32,00 leiAdaugă în coș

Amintiri din Paradis/ Ioan Cordos
Ioan Cordoș s-a născut la 15 iunie 1956 în localitatea Vărșand, județul Arad.A absolvit Liceul „Moise Nicoară” din Arad, promoția 1975 și Facultatea de Medicină din București în anul 1981. Între 1981 și 1990 este medic șef de unitate militară. Din 1990 până în anul 2000 lucrează ca medic specialist, apoi primar de chirurgie generală și toracică în Spitalul Clinic de Urgență Militar Central București. A condus Clinica de Chirurgie toracică din Institutul de pneumoftiziologie „Marius Nasta” – București din 2000 până la ieșirea la pensie din iunie 2023. A debutat în aprilie 1977 în revista Amfiteatru, cu o prezentare de Ștefan Bănulescu. În 1998 îi apare la Editura Etios (Brașov) volumul de nuvele În câmpul cel cu flori, iar în 2013 îi apare la Tirana traducerea în limba albaneză a nuvelei „Ultimul drum” (din vol. În câmpul cel cu flori).
În 1979 i se acordă Premiul I pentru proză și reportaj al revistelor Viața studențească și Amfiteatru.
În 2024 a publicat, la Editura Tracus Arte, volumul Mama și alte istorisiri.
-
38,00 leiAdaugă în coș

Recenzii
Nu există recenzii până acum.